Home
Extras din: ‚Fără speranţă’ pentru lansarea planificată a pieţei pentru ziua următoare în Grecia
2015-06-17

Planurile Greciei de a lansa piaţa pentru ziua următoare pentru energie electrică au intrat în examinare miercuri (17 iunie), participanţii la piaţă îndoindu-se referitor la probabilitatea implementării acesteia în viitorul apropiat având în vedere noul guvern anti-austeritate al ţării.
Guvernul a lansat anul trecut un plan de reorganizare a sectorului său energetic, cu scopul de a implementa o piaţă pentru ziua următoare, intrazilnică şi de echilibrare de energie electrică până la mijlocul anului 2017.
Nu au apărut noutăţi referitor la proiect de la instalarea noului guvern în ianuarie, format dintr-o coaliţie de guvernare condusă de partidul de stânga Syriza şi susţinută de partidul de dreapta Independent Greeks.
Până în present, ministrul energiei Panagiotis Lafazanis s-a opus majorităţii planurilor predecesorului său, cu oprirea privatizării (n.t. – companiei) obligatorii greceşti şi operatorului de transport ADMIE în centrul unei controverse la sfârşitul lunii ianuarie (a se vedea EDEM 29 ianuarie 2015).
Discutând cu ICIS cu ocazia conferinţei Energy Trading la Budapesta, participanţi la piaţă au afirmat că reformele în domeniul energiei sunt acum marcate de o ameninţare, cu o probabilă amânare semnificativă.
“Atât timp cât ministrul este la putere, nu avem speranţă,” a precizat o sursă activă în piaţa din Grecia. Acesta a afirmat că, în pofida planurilor şi termenelor stabilite anul trecut, nu au ieşit la lumină noi informaţii oficiale. Sursa a adăugat că ministrul este împotriva oricărei schimbări. Un al doilea trader a declarat că noul guvern a dus piaţa înapoi “ la una trecută” (n.t. – “to square one”).
Reglementatorul în domeniul energiei RAE şi LAGIE erau de presupus să lucreze la cadrul de reglementare pe parcursul acestui an. Rămâne neclar dacă lucrările proiectului continuă. RAE şi ministrul energiei nu au fost disponibili pentru comentarii până în după-amiaza zilei de miercuri.
“Dacă ar fi doar la latitudinea ministrului, aş zice că nimic nu ar merge mai departe,“ a precizat un al treilea trader regional. Dar, a afirmat acesta, reglementatorul ar putea, totodată, să îndemne pentru schimbări în structura pieţei.

În pofida crizei sale financiare şi a îngrijorărilor referitoare la ieşirea din zona euro, Grecia rămâne în Uniunea Europeană. Ca atare, ţara trebui să continue să lucreze către modelul ţintă şi să creeze un cadru compatibil cu modelul ţintă.
“Poate fi întârziată, dar, cu excepţia cazului în care părăsim Uniunea Europeană, nu poate fi oprită,” a afirmat al doilea trader. […]

(Sursa utilizată pentru traducere: © ICIS HEREN - THE ICIS HEREN REPORTS - EDEM 19115 / 17 iunie 2015; www.heren.com)

Inapoi la index