Home

  •   
         

  • Seres: Hidroelectrica va recupera penalitati de la VA Tech Hydro
    2010-04-06

    Ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, a declarat, marti (4 aprilie), ca Hidroelectrica va apela la o firma de avocatura în vederea recuperarii unor penalitati de patru milioane de dolari de la o firma elvetiana, pentru întârzierea punerii în functiune a unui grup de la hidrocentrala Portile de Fier .

    Codrut Seres a fost audiat, marti, de membrii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor a Senatului.

    Potrivit lui Seres, contractul de reparatii pentru Portile de Fier I a fost negociat si semnat în perioada 1996-2000, în anul 2005 înregistrându-se o serie de disfunctionalitati în functionarea echipamentelor la un grup al hidrocentralei Portile de Fier I.

    Ministrul Economiei a spus ca, ulterior, partea româna a discutat cu partea elvetiana pentru a se ajunge la o solutie amiabila.

    Seres a aratat ca, la acel moment, elvetienii au refuzat sa dea un raspuns privind nivelul penalitatilor pâna în momentul încheierii reparatiilor si al punerii în functiune a grupului, astfel încât, din acel moment, sa poata fi facute calcule privind durata de nefunctionare a echipamentelor si eventuala cantitate de energie care ar fi trebui sa fie produsa.

    Demnitarul a mentionat ca partea elvetiana a platit, în decembrie 2005, un milion de franci elvetieni pentru întârzieri la punerea în functiune a unui grup, suma considerata nesatisfacatoare de partea româna.

    Potrivit ministrului, decizia ca Hidroelectrica sa apeleze la o firma de avocatura pentru a recupera sumele pe care compania este îndreptatita sa le primesca a apartinut consiliului de administratie, propunerea fiind facuta de directorul general al companiei.

    Compania Hidroelectrica a anuntat, în luna martie a anului trecut, ca  defectiunile aparute la un grup retehnologizat al centralei hidroelectrice Portile de Fier 1 vor fi remediate de contractorul proiectului de modernizare, firma VA Tech Hydro, pâna la sfârsitul lunii septembrie a aceluiasi an.

     La începutul lui 2005, în timpul unei opriri planificate pentru verificarea hidroagregatului 6 au fost descoperite fisuri la doua dintre paletele rotorului, cauza fiind o greseala de proiectare a contractorului. La scurta vreme, a fost semnalata o problema similara la hidroagregatul 5, care fusese, de asemenea, complet retehnologizat.

    Atât directorul general al Hidroelectrica, Traian Oprea, cât si ministrul Economiei si Comertului, Codrus Seres, declarau atunci ca defectiunile au fost descoperite în perioada de garantie, astfel încât contractorul si nu compania româneasca urmau sa suporte cheltuielile aferente si sa achite si despagubiri pentru perioadele în care grupurile retehnologizate nu functioneaza.

    Hidrocentrala Portile de Fier 1 a fost finalizata în anul 1971, fiind cea mai importanta unitate de productie a hidroenergiei din România. Partea româneasca a centralei are sase grupuri, cu o putere instalata totala de 1.050 MW.

    (MEDIAFAX)


    Back to index
    Opcom Announcements
    13/11/2024
    01/11/2024
    01/10/2024
    02/09/2024
    01/08/2024
    01/07/2024
    14/06/2024
    03/06/2024
    Opcom Press Releases