Home

  •   
         

  • Termenul de depunere a ofertelor pentru grupurile 3 si 4 de la Cernavoda a fost prelungit
    2010-04-06
    Termenul de depunere a ofertelor angajante pentru participarea la constructia grupurilor 3 si 4 ale Centralei Nuclearelectrice Cernavoda, stabilit initial pentru 30 iulie, a fost prelungit pâna la o data care nu a fost înca stabilita, pentru finalizarea discutiilor cu companiile interesate de proiect.
     "Rezultatul discutiilor clarificatoare asupra proiectului, purtate cu firmele selectate, vor face obiectul unui raport care va fi înaintat Guvernului în luna august, când se va decide si asupra etapelor urmatoare ale proiectului", a declarat vineri (28 iulie) agentiei MEDIAFAX Teodor Chirica, directorul general al companiei Nuclearelectrica, operatorul centralei. 
     Comisia de selectie, numita de Ministerul Economiei si Comertului (MEC), a admis scrisorile de intentie depuse de 13 din cele 15 firme si consortii interesate sa participe la constituirea companiei care va construi si opera grupurile 3 si 4 ale centralei nucleare.
     Pentru etapa negocierilor s-au calificat AES Corporation SUA, Alro Slatina, consortiul TESS Conex-ASAM-Iasi, consortiul Ansaldo Italia - AECL Canada, consortiul Unit Investments Luxemburg - Dogan Enerji Yatirimlari/Dogus Holding Turcia, Electrabel Belgia, Electrica Bucuresti, ENEL Italia, E.ON Energie Germania, Gabriel Resources Canada, Iberdrola Spania, KHNP Republica Coreea de Sud si RWE Power Germania.
     Firmele calificate vor prezenta oferte angajante pentru asocierea cu Nuclearelectrica la formarea companiei mixte care va construi si opera cele doua reactoare.
     "Ne mentinem termenul anuntat anterior de a avea înregistrata compania de proiect pâna la finele anului", a precizat Chirica.
     Firma de proiect va avea un capital social initial de circa 650 milioane euro, ceea ce reprezinta 30% din valoarea totala estimata a investitiei, de 2,2 miliarde euro.
     Investitorii vor contribui cu minim 50 milioane euro, în numerar, la capitalul companiei de proiect.
     Restul finantarii va fi asigurat prin credite, astfel ca una dintre conditiile de eligibilitate este ca potentialii investitori sa fie cotati de agentiile de rating Moody’s, Standard & Poor`s sau Fitch.
     Nuclearelectrica, operatorul unitatilor 1 si 2 de la Cernavoda, va participa la constituirea noii societati cu activele existente, constructiile de pe santiere, inclusiv terenul, si probabil cu prima încarcatura de apa grea.
     Finantarea ar putea fi asigurata în 2007, astfel încât lucrarile la unitatea 3 sa înceapa în ianuarie 2008, iar la unitatea 4 în septembrie 2008.
     Centrala de la Cernavoda a fost proiectata cu cinci reactoare de tehnologie canadiana tip CANDU, având puteri instalate de circa 700 MW fiecare.
     În prezent, centrala functioneaza cu un singur reactor, care asigura 10% din consumul national de energie electrica.
     Lucrarile la Unitatea 2 sunt în curs de desfasurare, iar dupa punerea în functiune a acesteia, centrala va furniza aproximativ 18% din productia nationala de electricitate.
     MEC a aratat recent ca Unitatea 2 va începe sa livreze energie electrica sistemului energetic national la începutul lunii aprilie 2007, fara sa precizeze data începerii exploatarii comerciale.
    (MEDIAFAX)

    Back to index
    Opcom Announcements
    02/12/2024
    13/11/2024
    01/11/2024
    01/10/2024
    02/09/2024
    01/08/2024
    01/07/2024
    14/06/2024