Home

  •   
         

  • Listarea Transelectrica, am�nata pentru a doua jumatate a lunii august
    2010-04-06
    Listarea la Bursa de Valori Bucuresti a actiunilor Transelectrica va avea loc în a doua jumatate a lunii august, desi estimarile initiale ale companiei indicau ca termen de tranzactionare data de 7 august.
     Directorul Directiei Piete de Capital din cadrul Transelectrica, Razvan Purdila, a declarat duminica agentiei MEDIAFAX, ca amânarea listarii a fost determinata de organizarea cu întârziere a Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) pentru aprobarea majorarii de capital, având în vedere perioada concediilor.
     "Saptamâna trecuta, pe 26 iulie, a avut loc aprobarea majorarii de capital în cadrul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA), urmând ca saptamâna viitoare sa realizam înscrierea majorarii de capital la Registrul Comertului", a explicat Purdila.
     El a adaugat ca listarea va avea loc, probabil, între 17 si 20 august.
     Potrivit estimarilor anterioare ale companiei, aprobarea majorarii de capital urma sa fie realizata într-o Adunare Generala Extraordinara a Actionarilor la data de 14 iulie, pentru ca înregistrarea la Registrul Comertului sa fie efectuata la 24 iulie.
     De asemenea, Transelectrica estima ca actiunile vor începe sa fie tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti începând cu 7 august.
     Transelectrica a scos la vânzare prin oferta publica initiala primara, la 14 iunie, circa 7,33 milioane de actiuni, la un pret de 16,8 lei pe titlu. Oferta s-a încheiat la 28 iunie, valoarea totala fiind de 123,14 milioane de lei.
     Actiunile au fost suprasubscrise de 6,46 de ori, investitorii depunând oferte pentru 47,38 milioane de actiuni, în valoare totala de 796,08 milioane de lei.
     Nivelul general de suprasubscriere pe transa alocata investitorilor mari, cu subscrieri de peste 500.000 de lei, a fost de 839%. Au fost înregistrate 141 de subscrieri, pentru 36.910.488 de actiuni, valoarea subcrisa fiind de 620 milioane de lei.
     La transa investitorilor mici, au avut loc 4.720 de subscrieri, pentru 10.475.899 milioane de actiuni, valoarea subscrierii fiind de 175,9 milioane de lei. Nivelul de suprascriere în acest caz a fost de 357%.
     Intermediarii ofertei au fost Alpha Bank România, BRD-Groupe Societe Generale si Raiffeisen Bank.
     Ministerul Economiei si Comertului este actionarul majoritar la Transelectrica, cu o participatie de 72%, dupa ce initial institutia detinea 85% din titluri.
     Fondul Proprietatea si-a redus participatia de la 15% la 13,5%, potrivit datelor companiei Transelectrica. Un pachet 4,5% din titluri va fi cedate pentru despagubiri în baza Legii 10.
     O participatie de 10% este detinuta de 4.861 de investitori, din care 4.567 persoane fizice, iar 294 persoane juridice.
    (MEDIAFAX)

    Back to index
    Opcom Announcements
    14/06/2024
    03/06/2024
    31/05/2024
    29/05/2024
    15/05/2024
    02/05/2024
    24/04/2024
    01/04/2024