Home

  •   
         

  • Rompetrol vrea sa investeasca peste 40 mil. euro pentru a deveni furnizor de electricitate
    2010-04-06
    Grupul Rompetrol intentioneaza sa devina furnizor de electricitate, prin constructia unei termocentrale în regim de cogenerare la Midia, valoarea estimata a investitiei fiind de 40-44 milioane euro, a declarat luni (6 noiembrie), la o conferinta de presa, presedintele grupului, Dinu Patriciu. "Încercam sa gasim cea mai buna solutie, ca nu fim dependenti de dotari din afara grupului", a spus Patriciu. Proiectul de constructie este în curs de elaborare, iar lucrarile sunt programate sa înceapa anul viitor si sa dureze 18 luni, a spus Patriciu. Termocentrala va avea o putere instalata de cel putin 110 MW. Productia va acoperi necesarul de consum al rafinariei Petromidia si al benzinariilor Rompetrol, de 40-45 MW, iar o parte din energie va fi furnizata în sistemul electroenergetic national. "Midia consuma 40-45 MW, dar consumul va creste la 80-90 MW, pentru ca punem în functiune si alte instalatii", a spus Patriciu, care a adaugat ca energia electrica din România este mai scumpa decât în alte tari europene. El a precizat ca proiectul pentru termocentrala se afla într-o faza foarte avansata, iar termocentrala va functiona pe baza de pacura si gaz. "Rafinaria consuma azi mai multa energie decât altele din alte tari. Poate este o suferinta a sistemului national, de care vrem sa scapam", a spus Cosmin Cocean, directorul general al Rompetrol Rafinare, companie care administreaza rafinaria Petromidia. Patriciu a mai spus ca Rompetrol nu este interesat sa achizitioneze alte rafinarii în România, iar în Franta a început constructia primelor benzinarii sub marca Rompetrol. Consortiul format din Rompetrol Rafinare (Petromidia) si The Rompetrol Group - Olanda a câstigat anul trecut licitatia de privatizare a uzinei termoelectrice Midia (CET Midia). Contractul de privatizare nu a devenit înca valabil, întrucât nu a fost clarificata situatia patrimoniului uzinei si exista riscul ca unele bunuri sa se afle în domeniul public al statului. Grupul Rompetrol, cu sediul central în Olanda, are principalele operatiuni în Franta, România, Spania si sud-estul Europei. Grupul vizeaza pentru acest an o cifra de afaceri de sase miliarde de dolari, de peste doua ori mai mare decât în 2005, dupa ce a preluat la începutul anului distribuitorul francez de produse petroliere Dyneff, cu activitati în Franta si Spania. (MEDIAFAX)

    Back to index
    Opcom Announcements
    14/06/2024
    03/06/2024
    31/05/2024
    29/05/2024
    15/05/2024
    02/05/2024
    24/04/2024
    01/04/2024