Home

  •   
         

  • Electrica si filialele sale sunt de acord cu publicarea contractelor de furnizare a energiei
    2010-04-06
    Compania Electrica si filialele sale înca neprivatizate au transmis Ministerului Economiei si Comertului (MEC) contractele de furnizare de electricitate si sunt de acord cu publicarea acestora, a declarat, luni (29 ianuarie), agentiei MEDIAFAX, directorul general al firmei, Nicolae Coroiu. "Suntem de acord sa publicam toate contractele, pentru ca una este sa publici un contract si alta este sa publici conditiile contractuale", a spus Coroiu.
    El a mentionat ca acordul de desecretizare vizeaza atât contractele cu companii detinute de stat cât si cele cu furnizori privati.
    "Am trimis la minister toate contractele de furnizare a electricitatii si suntem de acord cu publicarea lor. Atât Electrica, cât si filialele neprivatizate, sunt de acord cu publicarea contractelor", a spus Coroiu.
    Electrica mai are în portofoliu patru filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, respectiv Electrica Transilvania Nord, Electrica Transilvania Sud, Electrica Muntenia Nord si Electrica Muntenia Sud. Aceasta din urma, cea mai mare filiala a companiei, va trece în proprietatea grupului italian Enel, care a câstigat, anul trecut licitatia de privatizare, valoarea totala a tranzactiei fiind de peste 800 de milioane de euro.
    Enel este actionarul majoritar al filialelor Electrica Dobrogea si Electrica Banat. Celelalte filiale privatizate ale Electrica sunt Electrica Oltenia, controlata de grupul ceh CEZ si Electrica Moldova, preluata de germanii de la E.ON.
    Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a prelungit termenul de valabilitate a ofertei de vânzare a pachetului majoritar de actiuni a Electrica Muntenia Sud pâna la 17 iulie.
    Pe piata furnizarii de energie electrica, cea mai mare cota de piata la consumatorii finali în primele 11 luni din 2006 o avea Electrica împreuna cu filialele sale neprivatizate, de aproape 40%.
    Electrica Muntenia Sud are si cea mai mare cota de piata dintre filialele Electrica pe piata furnizorilor, de 11,18%.
    CEZ Oltenia ocupa pozitie secunda, cu o cota de piata de 9,17%, urmata de Electrica Transilvania Sud – 8,71%, Electrica Muntenia Nord – 8,43%, Electrica Transilvania Nord – 7,55%, E.ON Moldova – 7,91%.
    Enel Dobrogea si ENel Banat, care au cote de piata de 5% si, respectiv, 6,9%, iar Electrica SA, fara filiale, detine 2,31%, potrivit datelor furnizate de MEC.
    Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, a anuntat ca va discuta joi sau vineri cu furnizorii de electricitate despre publicarea contractelor de intermediere, agreata de doar putine companii.
    "Pâna acum putini si-au dat acordul de principiu", a declarat, luni, Vosganian.
    El a afirmat ca a discutat cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, pe tema prezentarii contractelor de furnizare a energiei electrice, concluzia fiind ca acestea pot fi facute publice doar cu acordul partenerului privat, întrucât contin clauze de confidentialitate.
    (MEDIAFAX)

    Back to index
    Opcom Announcements
    10/07/2024
    16/07/2024
    09/07/2024
    08/07/2024
    01/07/2024
    27/06/2024
    17/06/2024
    14/06/2024