Home

  •   
         

  • Reactorul doi va fi pus în functiune în perioada 6-7 mai, cu o întârziere de 12
    2010-04-06
    Reactorul doi va fi pus în functiune în perioada 6-7 mai, termenul initial de 25 aprilie înaintat de ministrul economiei, Varujan Vosganian, fiind depasit din cauza întârzierii în eliberarea unor documente, a declarat, marti, agentiei NewsIn, directorul general al Nuclearelectrica, Teodor Chirica. "Al doilea reactor nuclear de la Cernavoda va fi pus în functiune, adica va atinge momentul critic, în intervalul 6-7 mai, existând o întârziere de câteva zile, din cauza ca nu au fost eliberate la timp documentele de asigurare a calitatii", a spus Chirica. Directorul general al Nuclearelectrica, societate care opereaza centrala nucleara de la Cernavoda, a adaugat ca în 6-7 mai, reactorul doi va începe sa produca neutroni, iar în perioada imediat urmatoare ar urma sa genereze electricitate si din septembrie sa devina comercial, ajungând la 100% din capacitate. "Pâna în prezent, ne încadram în bugetul aprobat pentru constructia celui de-al doilea reactor, care a fost de circa 917 milioane euro", a mai punctat oficialul companiei producatoare de energie din sursa nucleara. Dupa punerea în functiune si a celui de-al doilea reactor, Nuclearelectrica va asigura aproximativ 18% din productia de energie electrica a României. Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a declarat, în mai multe rânduri, ca reactorul doi de la Cernavoda va fi pus în functiune pe 25 aprilie. Potrivit ministrului, pâna la finele acestui an - cel mai târziu la începutul lui 2008, Nuclearelectrica va demara si lucrarile la reactoarele trei si patru de la Cernavoda. Suma necesara constructiei celor doua reactoare nucleare a fost estimata la 2,2 miliarde euro. Pentru constructia reactoarelor trei si patru au ramas pe lista scurta 13 companii si consortii: AES Corporation (SUA), Alro Slatina, TESS Conex- ASAM-Iasi, Ansaldo (Italia) si AECL (Canada), Unit Investments( Luxemburg ) - Dogan Enerji (Turcia), Electrabel (Belgia), Electrica, ENEL (Italia), E.ON Energie (Germania), Gabriel Resources (Canada), Iberdrola (Spania), KHNP (Coreea de Sud) si RWE Power. Investitorii selectati vor participa la înfiintarea unei companii cu capital mixt pentru constructia, dezvoltarea si operarea reactoarelor trei si patru, denumita "compania de proiect". Fiecare investitor va trebui sa contribuie cu minimum 50 milioane de euro, în numerar, la capitalul social al companiei de proiect, restul fiind asigurat prin credite. Noile unitati vor avea fiecare o putere instalata de 720 MW. Toate aceste companii si consortii precalificate asteapta ca Executivul sa aprobe un proiect de hotarâre, prin care sa stabileasca strategia de atragere de investitii pentru reactorele trei si patru. Dupa aprobarea respectivului act normativ, autoritatile vor putea reîncepe negocierile cu investitorii interesati, în conditiile în care aceste discutii au fost abandonate în urma cu noua luni în lipsa cadrului legal. (NewsIn, Reporter Simona Dobre)

    Back to index
    Opcom Announcements
    14/06/2024
    03/06/2024
    31/05/2024
    29/05/2024
    15/05/2024
    02/05/2024
    24/04/2024
    01/04/2024