COMUNICAT de PRESĂ Comunicat de presa (Bucuresti, 08 februarie 2021) Transelectrica și OPCOM, beneficiind de sprijinul participanților la piață și al părților responsabile cu echilibrarea, confirmă că produsul transfrontalier de 15 minute va fi lansat în tranzacționare continuă intrazilnică pe granița Romania-Ungaria în cadrul SIDC, în cooperare cu părțile maghiare MAVIR și HUPX Începând cu ziua de livrare 11 februarie 2021, produsul de 15 minute va fi disponibil pe granița RO-HU în cadrul SIDC (Cuplarea unică a piețelor intrazilnice), ceea ce va duce la creșterea oportunităților pentru participanții la piață de a-și ajusta pozițiile comerciale pe piața intrazilnică mai aproape de livrarea fizică, sporind în acest fel beneficiile tranzacționării energiei electrice și reducând costurile acestora cu dezechilibrele în cazul abaterilor de la program. Din data de 19 noiembrie 2019, pe granița RO-HU a fost disponibil exclusiv produsul transfrontalier de 60 de minute. Se preconizează că noua granularitate de timp de 15 minute disponibilă pe piața intrazilnică va facilita formarea unor semnale de preț îmbunătățite atât producătorilor de energie electrică, cât și furnizorilor, ceea ce va conduce la un proces de tranzacționare și la programe de funcționare eficiente. Ora de închidere a porții, cu 60 de minute înaintea fiecărui sfert de oră, devine astfel mai apropiată de livrarea fizică, permițând părților să ia în considerare prognoza actualizată de producție și consum. Intervalul de decontare de 15 minute va conduce la o flexibilitate sporită a sistemului, reducând astfel comenzile de dispecer transmise pentru a gestiona dezechilibrele în timp real între cerere și ofertă. Informații tehnice suplimentare despre procesul de lansare vor fi publicate în curând. ******* Despre OPCOM Pentru detalii, vă rugăm contactaţi OPCOM S.A. Victor IONESCU, Director general, telefon +4 021 3071 450 fax +4 021 3071 400 |