Home

  •   
         

  • COMUNICAT de PRESĂ (Bucuresti, 25 martie 2021)

    OPCOM a participat în data de 23.03.2021 la webinarul organizat de AFEER privind cuplarea piețelor de energie electrică

    OPCOM a fost invitat să prezinte în cadrul unui eveniment online organizat de AFEER in data de 23 martie informații de stadiu și evolutii preconizate în implementarea proiectelor de cuplare a pieței de energie electrică pentru ziua următoare din România în cadrul SDAC (Single Day- Ahead Market, Cuplarea unică a piețelor pentru ziua următoare): Interim Coupling, Core FB MC, RO-BG MC.

    A fost subliniată importanța și complexitatea acestor proiecte de cuplare in contextul provocărilor majore pentru finalizarea pieței unice conform reglementărilor UE și cerințelor actuale: extinderea geografică, trecerea de la metoda bazată pe capacitatea netă de transport coordonată la metodologia armonizată de calcul al capacităților pentru metoda bazată pe flux, introducerea la tranzacționare a unității de timp de 15 minute și a posibilității de corelare între produse având granularități diferite, cerințe referitoare la algoritmul utilizat în cuplarea unică a piețelor pentru ziua următoare pentru corelarea ofertelor și alocarea capacităților interzonale, în mod simultan, cerințe pentru algoritm ale OTS-urilor și OPEED-urilor.
    Prezentările webinarului au fost urmate de sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri cu cei prezenți.
    Prezentarea susținută de reprezentanții OPCOM invitați la eveniment poate fi consultata aici:

    OPCOM_DA Market Coupling_AFEER Webinar 23.03.

    *****

    Despre OPCOM

    OPCOM este Operatorul Pietei de Energie Electrica si Gaze Naturale “OPCOM” SA. Incepand cu anul 2000, OPCOM s-a angajat sa consolideze un mediu de piata unde se tranzactioneaza energie si certificate de mediu in conditii de transparenta si integritate. Portofoliul de tranzactionare oferit de OPCOM cuprinde produse de energie electrica si gaze naturale, precum si certificate verzi. Mai mult de 900 companii utilizeaza produsele disponibile pentru tranzactionare pe pietele de energie electrica si gaze naturale pe termen scurt si pe pietele de certificate verzi, precum si pe pietele pe termen lung pentru contractele bilaterale pentru energie electrica, gaze naturale si certificate verzi. Suplimentar fata de acest rol, OPCOM este responsabil de decontarea tranzactiilor incheiate pe pietele de energie electrica pe termen scurt, pe piata de echilibrare, precum si a dezechilibrelor partilor responsabile cu echilibrarea. OPCOM actioneaza ca mecanism de raportare inregistrat conform REMIT gestionand mai mult de 480 de acorduri de raportare de date de pe pietele de energie electrica si gaze naturale. OPCOM este, de asemenea, Operator al Pietei de Energie Electrica Desemnat (OPEED), nominalizat in conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/1222 pentru efectuarea cuplarii unice a pietelor pentru ziua urmatoare si a pietelor intrazilnice.

    OPCOM aplica Sistemul de Management al Calitatii conform ISO 9001 - SR EN ISO 9001, respectiv Sistemul de Management al Securitatii Informatiilor conform ISO/IEC 27001 - SR EN ISO/IEC 27001, ambele sisteme fiind certificate de Lloyd`s Register LRQA.

    Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne vizitati la adresa www.opcom.ro.

    COMUNICAT de PRESĂ  25.03.2021 


    Pentru detalii, vă rugăm contactaţi OPCOM S.A.
    Victor IONESCU, Director general,
    telefon +4 021 3071 450
    fax +4 021 3071 400

    Back
    Opcom Announcements
    02/12/2024
    13/11/2024
    01/11/2024
    01/10/2024
    02/09/2024
    01/08/2024
    01/07/2024
    14/06/2024
    Opcom Press Releases