IP/08/80 Bruxelles, 23 ianuarie 2008 Stimularea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă prin îndeplinirea angajamentelor cu privire la schimbările climatice Comisia Europeană a adoptat astăzi un amplu pachet de propuneri în vederea îndeplinirii angajamentelor Consiliului European privind combaterea schimbărilor climatice şi promovarea surselor regenerabile de energie. Din aceste propuneri reiese că obiectivele stabilite anul trecut sunt realizabile atât din punct de vedere tehnic, cât şi economic şi oferă oportunităţi comerciale unice pentru mii de întreprinderi europene. Aceste măsuri vor duce la o creştere spectaculoasă a utilizării surselor regenerabile de energie în fiecare ţară şi vor stabili obiective obligatorii din punct de vedere juridic, pe care guvernele trebuie să le realizeze. Toţi marii emiţători de CO2 vor fi încurajaţi să dezvolte tehnologii de producţie ecologice în cadrul unei reforme radicale a Schemei comunitare privind comercializarea certificatelor de emisii (ETS), care va impune un plafon de emisii la nivelul întregii Uniuni Europene. Obiectivul pachetului de propuneri este ca Uniunea Europeană să îşi respecte angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% şi acesta măreşte la 20% cota energiilor regenerabile din consumul de energie până în 2020, astfel cum au convenit şefii de state şi de guverne din UE în martie 2007. Reducerea emisiilor va creşte la 30% până în 2020, când se va ajunge la un nou acord internaţional cu privire la schimbările climatice. Preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, a declarat că „A răspunde provocării schimbării climatice reprezintă proba politică supremă a generaţiei noastre. Misiunea noastră, mai mult chiar, datoria noastră, este aceea de a institui un cadru politic adecvat pentru transformarea economiei europene într-o economie care să respecte mediul şi de a continua să conducem, la nivel internaţional, acţiunea de protejare a planetei. Pachetul propus de noi nu numai că reprezintă un răspuns la această provocare, ci oferă şi soluţia potrivită la problema siguranţei energetice şi constituie o ocazie care ar putea permite crearea de mii de noi întreprinderi şi de milioane de locuri de muncă în Europa. Trebuie să profităm de această ocazie”. Comisarul pentru mediu, Stavros Dimas a declarat că „Acest pachet de propuneri, care are la bază Schema comunitară privind comercializarea certificatelor de emisii, operă de pionierat pentru Europa, demonstrează partenerilor noştri mondiali că măsurile radicale de combatere a schimbărilor climatice sunt compatibile cu creşterea economică continuă şi cu prosperitatea. Acesta permite Europei să se plaseze ca lider în cursa către o economie mondială cu emisii reduse de dioxid de carbon, care va declanşa un val de inovaţie şi va duce la crearea de noi locuri de muncă în domeniul tehnologiilor ecologice. Aceste propuneri pun în aplicare angajamentele luate de liderii UE anul trecut, printr-o repartizare echitabilă a eforturilor care trebuie depuse. În momentul de faţă, toate statele membre trebuie să îşi aducă întreaga contribuţie.” Comisarul pentru politica energetică, Andris Piebalgs, a declarat că „În acest moment de creştere a preţurilor petrolului şi de preocupare cu privire la schimbările climatice, sursele regenerabile de energie constituie o ocazie pe care nu o putem rata. Acestea ne vor ajuta să ne reducem emisiile de CO2, să ne consolidăm nivelul de siguranţă a furnizării şi să creăm noi locuri de muncă şi o creştere în sectorul înaltei tehnologii, aflat în plină dezvoltare. Dacă facem aceste eforturi acum, Europa va fi lider în cursa către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, de care planeta are atâta nevoie.” Comisarul pentru concurenţă, doamna Neelie Kroes, a declarat că „Orientările privind ajutoarele de stat reprezintă o contribuţie importantă la politica Uniunii Europene în domeniul energiei şi al schimbărilor climatice, precum şi la procesul continuu de reformă a ajutoarelor de stat. Aceasta reprezintă o ocazie benefică atât pentru statele membre în vederea finanţării proiectelor de mediu, cât şi pentru creşterea economică în UE.” Bazându-se pe Schema UE privind comercializarea certificatelor de emisii (ETS), Comisia propune consolidarea pieţei unice a carbonului la scară comunitară, care să includă un număr mai mare de gaze cu efect de seră (în prezent, numai CO2 este inclus) şi care reunească principalii poluatori industriali. Numărul certificatelor de emisii puse pe piaţă se va reduce de la an la an, pentru a permite o reducere a emisiilor reglementate de Schema comunitară privind comercializarea certificatelor de emisii, cu 21% în 2020, faţă de nivelurile din 2005. Sectorul electricităţii, responsabil de cea mai mare parte a emisiilor din UE, va fi supus în întregime unui sistem de licitaţii, odată cu lansarea noului regim în 2013. În alte sectoare industriale, precum şi în cel al aviaţiei, tranziţia către sistemul de licitaţii se va face treptat, cu toate că se poate face o excepţie în cazul sectoarelor mai vulnerabile la concurenţa din partea producătorilor din ţările în care nu există restricţii similare în ceea ce priveşte dioxidul de carbon. Pe lângă aceasta, se vor deschide licitaţiile: orice operator din UE va putea cumpăra certificate în orice stat membru. Veniturile obţinute din Schema comunitară privind comercializarea certificatelor de emisii le revin statelor membre şi ar trebui utilizate pentru a ajuta UE să se adapteze unei economii care să respecte mediul, prin sprijinirea inovaţiei în domenii cum ar fi sursele regenerabile de energie, captarea şi stocarea dioxidului de carbon şi R&D. O parte din venituri ar trebui, de asemenea, să fie destinate pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să se adapteze schimbărilor climatice. Comisia estimează că veniturile provenite din licitaţii ar putea atinge 50 de miliarde de euro anual până în 2020. Schema UE privind comercializarea certificatelor de emisii, care este în prezent în cel de-al patrulea an al său de funcţionare, s-a dovedit un instrument eficient pentru găsirea unei soluţii de piaţă care să ofere stimulente pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În prezent, sistemul include în jur de 10 000 de instalaţii industriale în interiorul UE, inclusiv centrale electrice, rafinării de petrol şi oţelării, care produc aproximativ jumătate din emisiile de CO2 din UE. În cadrul noului sistem, mai mult de 40% din totalul de emisii vor fi reglementate de către Schema comunitară privind comercializarea certificatelor de emisii. În vederea reducerii costurilor administrative, instalaţiile industriale care emit mai puţin de 10 000 de tone de CO2 nu trebuie să participe la Schema comunitară privind comercializarea certificatelor de emisii. În sectoarele care nu sunt reglementate de Schema comunitară privind comercializarea certificatelor de emisii, cum ar fi construcţiile, transporturile, agricultura şi deşeurile, UE va reduce emisiile la 10% până în 2020, sub nivelurile din 2005. Pentru fiecare stat membru Comisia propune un obiectiv specific de reducere a emisiilor care trebuie realizat până în 2020, iar în cazul noilor state membre, obiectivele prevăd posibilitatea unei creşteri a emisiilor. Aceste variaţii sunt cuprinse între -20% şi +20%. Pe lângă o piaţă de poluanţi care funcţionează eficient, toate statele membre trebuie să înceapă urgent să-şi schimbe structura consumului de energie. În prezent, cota energiilor regenerabile din consumul final de energie al UE este de 8,5%, ceea ce înseamnă că este necesară o creştere medie de 11,5% pentru a putea realiza obiectivul de 20% în 2020. Pentru a realiza acest lucru, Comisia propune astăzi obiective individuale, obligatorii din punct de vedere juridic, pentru fiecare stat membru. Opţiunile pentru dezvoltarea surselor regenerabile de energie variază de la un stat membru la altul, iar termenele impuse pentru a face ca energiile regenerabile să fie operative sunt lungi. Prin urmare, este important ca statele membre să aibă o viziune clară cu privire la locurile unde au în vedere să acţioneze. Planurile naţionale de acţiune, care urmează să fie elaborate de către statele membre, vor stabili modul în care acestea intenţionează să îşi îndeplinească obiectivele, precum şi mijlocele prin care să se asigure o monitorizare eficientă a progreselor realizate. În măsura în care se îndeplineşte obiectivul general al UE, statele membre vor fi autorizate să contribuie prin sprijinirea efortului general al UE în domeniul surselor regenerabile de energie şi fără a se limita neapărat la propriile lor frontiere. Această măsură trebuie să permită dirijarea investiţiilor spre locurile în care se pot produce cât mai eficient energiile regenerabile, ceea ce ar putea presupune o reducere de 1,8 miliarde din costul prevăzut pentru îndeplinirea obiectivului. Propunerea de astăzi se referă, de asemenea, la obiectivul minim de 10% pentru utilizarea de biocarburanţi în transportul în interiorul UE, care trebuie atins până în 2020. Acest procent este acelaşi pentru toate statele membre. Durabilitatea este fundamentală pentru punerea în aplicare a acestui obiectiv, iar directiva include criterii precise de durabilitate. De asemenea, Comisia a adoptat noi orientări comunitare cu privire la ajutoarele de stat pentru protecţia mediului, care va sprijini statele membre să ducă o politică durabilă în materie de climă şi de energie. În comparaţie cu orientările din 2001 (a se vedea IP/00/1519), aceste noi orientări lărgesc sfera de aplicare a proiectelor de ajutor şi măresc intensitatea ajutoarelor. Orientările stabilesc noi condiţii pentru ajutoarele de stat în favoarea protecţiei mediului şi definesc un echilibru foarte important între consolidarea protecţiei mediului şi reducerea denaturărilor concurenţei. În cazul în care ajutorul nu are un obiectiv precis, acesta nu va produce rezultate în domeniul mediului şi riscă denaturarea concurenţei, ceea ce poate duce la o creştere economică mai puţin importantă în Uniunea Europeană. Context La 10 ianuarie 2007, Comisia a adoptat un pachet integrat de măsuri în domeniul energiei şi al schimbărilor climatice, invitând Consiliul şi Parlamentul European să aprobe: - un angajament independent al UE de a reduce cu cel puţin 20% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020, în comparaţie cu nivelurile din 1990 şi obiectivul unei reduceri de 30% până în 2020, sub rezerva încheierii unui acord internaţional cuprinzător cu privire la schimbările climatice; - un obiectiv obligatoriu pentru UE de 20% de energie regenerabilă până în 2020, inclusiv un obiectiv de 10% de biocarburanţi. Această strategie a fost aprobată de către Parlamentul European şi de către liderii UE în cadrul Consiliului European din martie 2007. Consiliul European a invitat Comisia să prezinte propuneri concrete, în special cu privire la modalităţile de repartizare a eforturilor între statele membre în vederea realizării acestor obiective. Acest pachet constituie răspunsul la respectiva invitaţie. Acesta conţine un set de propuneri de politici cheie, strâns legate între ele. Acestea includ: (1) o propunere de modificare a directivei cu privire la Schema UE privind comercializarea certificatelor de emisii (EU ETS); (2) o propunere privind repartizarea eforturilor în vederea respectării angajamentului comunitar independent de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele care nu sunt reglementate de Schema comunitară privind comercializarea certificatelor de emisii (cum ar fi, transporturile, construcţiile, serviciile, instalaţiile industriale de mici dimensiuni, agricultura şi deşeurile); (3) o propunere de directivă destinată să promoveze sursele regenerabile de energie, în vederea contribuirii la realizarea celor două obiective în materie de emisii, menţionate anterior. Alte propuneri care fac parte, de asemenea, din acest pachet includ o propunere de cadru juridic care să reglementeze captarea şi stocarea dioxidului de carbon, precum şi noi orientări pentru ajutoarele de stat în domeniul mediului. Dosarul complet de presă şi propunerile Comisiei pot fi consultate pe site-ul http://ec.europa.eu/commission_barroso/president/index_en.htm Legally binding targets for Member States in 2020
|