COMUNICAT DE PRESA
ROMANIA: Intre primele opt piete in clasamentul Data Monitor (Bucuresti, 15 septembrie 2008) Considerata deja anul trecut in urma datelor din 2006 o piata relativ sofisticata si una dintre pietele angro cheie in Europa de Est, Romania realizeaza in 2007 un salt spectaculos in ierarhia prezentata de Data Monitor in publicatia sa anuala “Dezvoltarea pietei angro de energie electrica europeana” (iulie 2008). Astfel, in baza unei evaluari complexe incluzand printre alte criterii stadiul actual, consumul de energie electrica, gradul de fragmentare a pietei (opusa concentrarii) angro si a celei cu amanuntul precum si potentialul de interconectare, Romania este plasata intre primele opt piete de energie electrica din Uniunea Europeana, considerate ca fiind piete recunoscute. Cum anul trecut Romania era plasata intre pietele promitatoare, promovarea ei intre pietele recunoscute atesta “arderea” etapei intermediare: piete in evolutie. Mai mult, pe termen lung, pana in 2012, se estimeaza ca Romania isi va pastra si consolida aceasta pozitie, in pofida dezvoltarilor asteptate de la alte sase tari aflate in urma Romaniei in ierarhia Data Monitor pentru anul 2007. Cele doua coordonate ale dezvoltarii sunt maturitatea si lichiditatea. Pastrandu-ne simtul realitatii, trebuie sa notam ca in 2012, daca nu chiar in 2009, criteriile de evaluare vor fi mai exigente si Romania trebuie sa faca noi eforturi pentru ca aceasta prognoza sa devina realitate, pastrand astfel aceasta pozitie, amenintata de Polonia, Cehia, Austria. OPCOM a avut contributia sa la aceasta performanta, punctand decisiv la criteriul “starea actuala” prin: piata lichida cu peste 30 participanti permanenti, mecanisme de raportare si descoperirea pretului, indici disponibili etc. Pentru mai multe informatii, vă rugăm să contactaţi Data Monitor (www.datamonitor.com)
|