Home

  •   
         

  • Comunicat de presă

    (Bucureşti, 4 septembrie 2008) August 2008 - PZU: în creştere faţă de luna anterioară, volumul tranzacţiilor stabilite în august 2008 pe piaţa pentru ziua următoare a fost de 428.708 MWh, asigurând o cotă de 9,68% din consum, mărime care câştigă astfel un procent comparativ cu luna iulie 2008.

    PCCB: în piaţa centralizată a contractelor bilaterale, volumul contractat anterior de participanţi pentru livrare în luna august 2008, 693.319 MWh, în uşoară creştere faţă de luna anterioară şi cu 39% mai mult decât în august 2007, a reprezentat o cotă de 16,22% din consumul intern.

    PCCV: pe piaţa centralizată de certificate verzi organizată de OPCOM, furnizorii de energie electrică la consumatorii finali au achiziţionat în primele şase licitaţii lunare pentru anul 2008, 50.032 certificate, reprezentând un procent de 58% din certificatele emise până la termenele limită pentru exprimarea intenţiilor de tranzacţionare.

    Piaţa pentru ziua următoare

    Interesul pentru tranzacţionarea spot este exprimat cantitativ de numărul celor 63 de participanţi care au transmis în luna august cel puţin o ofertă, reprezentând mai mult de trei sferturi din numărul participanţilor înregistraţi la piaţă.
    Preţul spot a fost stabilit în toate intervalele orare ale lunii, tranzacţiile variind în domeniul (307– 845) MWh/h. În mărimi medii, la un preţ de tranzacţionare de 200,44 lei/MWh, corespunzător lunii august 2008, volumul tranzacţionat a fost de 576 MWh/h, în creştere cu 8,75% faţă de luna iulie 2008 şi reprezentând o cotă de 9,68% din consum, valoare care asigură reprezentativitatea segmentului spot în piaţa angro de energie electrică.
    Analiza primelor opt luni de tranzacţionare spot din acest an reflectă menţinerea volumului mediu tranzacţionat, ca indicator de performanţă a funcţionării pieţei, la o valoare superioară faţă de cea corespunzătoare perioadei ianuarie-august 2007: 598 MWh/h, cu 3,3% mai mult faţă de cei 578 MWh/h tranzacţionaţi orar în perioada similară a anului trecut.

    Piaţa centralizată a contractelor bilaterale

    Volumul tranzacţionat în luna august pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale atribuite prin licitaţie publică a fost de 335.800 MWh, în creştere faţă de luna anterioară cu 9,5%. Au fost atribuite şapte contracte cu livrare în gol, la preţuri cuprinse în marja (145,62 – 147,99) lei/MWh şi un contract de energie electrică cu livrare în bandă, la preţul de 190,75 lei/MWh.
    În luna august 2008, conform contractelor atribuite pe PCCB, s-a aflat în livrare o cantitate de energie electrică reprezentând 16,22% din consum, la un preţ mediu de 172,17 lei/MWh.
    Până în prezent, cota volumelor tranzacţionate pentru livrare în 2008 reprezintă 15,45% din consum.

    Piaţa centralizată a certificatelor verzi

    În urma licitaţiei desfăşurate în luna iulie a fost achiziţionat de către furnizori un număr de 7.994 certificate verzi, la preţul de 151,63 lei/certificat.

    Utilizând platformele de tranzacţionare a energiei electrice administrate de OPCOM, participanţii au contribuit la acoperirea unui procent relevant din consumul ţării în condiţii de concurenţialitate şi transparenţă: 26% din consum, corespondentul unor tranzacţii pentru luna august 2008 de 1.122.027 MWh.

    În condiţiile funcţionării mecanismului de contraparte centrală în piaţa pentru ziua următoare, încasările şi respectiv plăţile aferente tranzacţiilor cu energie electrică pe această piaţă s-au ridicat la o valoare de 93 mil. lei, neexistând sume restante la plată.

    COMUNICAT DE PRESA 04.09.2008 download PDF

    Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi S.C. OPCOM S.A.
    Victor IONESCU, Director general,
    telefon +4 021 3071 450
    fax +4 021 3071 400

    Back
    Opcom Announcements
    02/12/2024
    13/11/2024
    01/11/2024
    01/10/2024
    02/09/2024
    01/08/2024
    01/07/2024
    14/06/2024