Home

  •   
         

  • COMUNICAT DE PRESĂ
    (Bucureşti, 1.04.2008) Martie 2008 - PZU: creşteri ale volumului tranzacţionat cu aproximativ 34% în primul trimestru al anului 2008 faţă de perioada similară a anului anterior. PCCB: 18,26% din consumul intern de energie electrică pentru primele trei luni ale anului 2008 a fost contractat pe mediul de tranzacţionare oferit de OPCOM. PCCV: în prima licitaţie pentru anul 2008 au fost tranzacţionate 40% din certificatele verzi emise până în prezent pentru îndeplinirea cotei obligatorii aferente acestui an.

    Dacă în trimestrul I al anului 2007 creşterea faţă de primele trei luni ale anului 2006 a fost de 22%, în trimestrul I al acestui an volumul tranzacţionat pe piaţa spot a crescut cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, continuând tendinţa pozitivă cu care a debutat 2008.
    În piaţa centralizată a contractelor bilaterale, în trimestrul I al acestui an, volumul contractat anterior reprezintă maximul intervalului 2006-2008, perioadă de timp pentru care au fost încheiate până în prezent contracte în baza licitaţiilor desfăşurate pe această piaţă.
    Cumulat, cele două pieţe au asigurat în primul trimestru al anului 2008, în condiţii de concurenţialitate şi transparenţă, aproape 28% din consumul net intern de energie electrică.
    Pe piaţa centralizată de certificate verzi organizată de OPCOM, furnizorii de energie electrică la consumatorii finali au achiziţionat încă din prima licitaţie aproape 40% din certificatele emise până în prezent pentru îndeplinirea cotei obligatorii de achiziţie de certificate verzi pentru anul 2008.

    Piaţa pentru Ziua Următoare
    Volumul tranzacţionat în trimestrul I 2008 a crescut cu 34% faţă de volumul tranzacţionat în primele trei luni ale anului trecut, respectiv de la 1.107.678 MWh la 1.488.865 MWh. Cota corespunzătoare acestor cantităţi a evoluat de la 8% în trimestrul I 2007 la 10% în primul trimestru al anului 2008. În valori medii orare, dacă în trimestrul I 2007 s-au tranzacţionat în medie 513 MWh/h, în primele trei luni ale acestui an volumul mediu tranzacţionat orar a crescut la aproape 682 MWh/h.
    Şi la nivel lunar, volumul de energie electrică tranzacţionat pe piaţa pentru ziua următoare şi cota corespunzătoare au fost în creştere faţă de martie 2007, în condiţiile în care 65 de participanţi au transmis în luna martie cel puţin o ofertă.

    • S-au tranzacţionat în medie în luna martie aproximativ 600 MWh/h energie electrică, la un preţ mediu de 150,17 lei/MWh (40,36 euro/MWh), preţ în scădere cu 23% faţă de luna februarie.
    • Au fost încheiate tranzacţii şi în consecinţă s-a stabilit preţul spot în toate intervalele orare ale lunii. Volumele tranzacţionate orar au variat între 375 MWh/h şi 958 MWh/h. Toţi cei 65 de participanţi care au ofertat au stabilit cel puţin o tranzacţie.
    • Cota reprezentată de tranzacţiile din această lună în consumul intern prognozat a fost de 9,24%, mai mare cu aproape 5% faţă de martie 2007.
    • Valoarea energiei tranzacţionată a fost de 67.816.735,84 lei, cu 9% mai mare decât valoarea tranzacţiilor încheiate în aceeaşi perioadă a anului 2007.

    Piaţa Centralizată pentru Contracte Bilaterale
    Dacă pentru trimestrul I 2007 pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale s-au contractat 908.035 MWh, volumul de energie electrică contractat pentru livrare în primele trei luni ale acestui an a crescut la 2.552.231 MWh, cotele corespunzatoare acestor valori evoluând de la 6,52% în trimestrul I 2007, la 18,26% în primul trimestru al anului 2008.
    Volumul tranzacţionat în luna martie pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale atribuite prin licitaţie publică a fost de 92.800 MWh, preţurile contractelor situându-se în marja 138 - 181,96 lei/MWh, corespunzător contractelor cu livrare în orele de gol şi respectiv contractelor cu livrare în bandă.
    În luna martie 2008, în baza contractelor atribuite pe PCCB, s-a aflat în livrare o cantitate de energie electrică reprezentând 17,29% din consum, la un preţ mediu de 175,23 lei/MWh.
    Până în prezent, cota volumelor tranzacţionate pentru livrare în 2008 reprezintă 14,79% din consum.
    Pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale cu negociere continuă au fost propuse pentru tranzacţionare 20 contracte săptămânale şi 20 contracte lunare, totalizând 17.760 MWh.

    Piaţa Centralizată pentru Certificate Verzi
    În urma licitaţiei desfăşurată în luna martie, prima lună în care au fost tranzacţionate centralizat certificate în contul anului 2008, au fost achiziţionate de către furnizori 5.106 certificate verzi, la preţul de 151,63 lei/certificat.
    Raportat la cele 12.943 certificate verzi emise până în prezent pentru anul 2008, numărul certificatelor verzi tranzacţionate centralizat pentru îndeplinirea cotei obligatorii reprezintă 40%.

    Utilizând mediile de tranzacţionare oferite de OPCOM, jucătorii pe pieţele centralizate de energie electrică au contribuit la asigurarea unui procent relevant din consumul ţării în condiţii de transparenţă: peste 28% din consum, echivalentul unor tranzacţii pentru primul trimestru de 4.041.096 MWh.

    COMUNICAT DE PRESĂ 01.04.2008

    Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi S.C. OPCOM S.A.
    Victor IONESCU, Director general,
    telefon +4 021 3071 450
    fax +4 021 3071 400

    Back
    Opcom Announcements
    10/07/2024
    16/07/2024
    09/07/2024
    08/07/2024
    01/07/2024
    27/06/2024
    17/06/2024
    14/06/2024