| 
 COMUNICAT DE PRESĂ2 Septembrie 2014
 
 Evoluția Proiectului 4M Market Coupling   Proiectul de cuplare prin preț a piețelor pentru  ziua următoare, 4M Market Coupling (4M MC), continuă cu succes dezvoltarea sa  intensă. Finalizarea fazei de implementare și rezultatele primelor teste  interne ale tuturor sistemelor IT au permis recent începerea testelor comune Burse-OTS-uri.  În acest context, partenerii de proiect din 4M MC sunt încântați să confirme  angajamentul lor de a lansa proiectul pe 11 noiembrie 2014.Procesul de cuplare a pietelor va putea fi realizat  cu succes în condițiile finalizării tuturor testelor, a aranjamentelor  contractuale și a aprobării finale a cadrului de reglementare.În vederea pregătirii participanților la piață  pentru lansarea 4M MC sunt programate să se desfășoare workshop-uri coordonate  la nivel national, în conformitate cu activitățile planificate ale proiectului.
 Părțile implicate în proiectul 4M MC vor prezenta în  cadrul workshop-urilor modul de organizare a piețelor integrate și toate  informațiile necesare în procesul de tranzacționare (de ex. procesele zilnice,  modificările preconizate ale regulilor pieței, descrierea decuplării, procedurile  de ultimă instanță) precum și modificările care au loc la nivel national.  Informații detaliate referitoare la testele cu participanții la piață,  programate pentru jumătatea lunii octombrie 2014, vor fi aduse la cunoștința  participanților cu suficient timp în avans, la nivel national, de către părțile  implicate. Aceste teste sunt menite a asigura participanților o mai bună  înțelegere a tuturor proceselor aferente 4M MC anterior lansării, precum și  pentru a prezenta acestora procedurile 4M MC și modificările intervenite la  nivelul interfețelor și funcțiilor.
 Workshop-urile se desfășoară  pe 16 septembrie la Budapesta, 24 septembrie la Bratislava și 25 septembrie la  Praga și București. Participanții la piață vor primi invitația de participare  la începutul lunii septembrie.
  -încheiere- COMUNICAT de PRESĂ 2.9.2014   
 Pentru detalii, vă rugăm contactaţi OPCOM S.A.Victor IONESCU, Director general,
 telefon +4 021 3071 450
 fax +4 021 3071 400
 |