Reprezentantii sindicalistilor vor cere, marti (11 iulie), în cadrul Comisiei pentru Politici în Domeniul Utilitatilor, scaderea tarifului la factura de energie electrica si gaz, atât pentru micii, cât si pentru marii consumatori. "Vrem sa vedem modalitatea de rezolvare a scaderii tarifelor, precum si modul de schimbare a tarifarii, în sensul scaderii pretului la factura de energie electrica si gaz metan, atât pentru mici întreprinzatori, cât si pentru marii întreprinzatori", a declarat pentru MEDIAFAX Achile Dutu, reprezentantul "Cartelului Alfa" si presedintele Federatiei din Chimie si Petrochimie. Comisia pentru Politici în Domeniul Utilitatilor, coordonata de Aleodor Frâncu, seful Cancelariei Primului-Ministru, are, marti (11 iulie), la Palatul Victoria, o reuniune de lucru. Comisia va continua discutiile pe marginea revendicarilor sindicale, va analiza impactul evolutiei preturilor la utilitati asupra populatiei, va prezenta stadiul organizarii grupurilor de lucru si a calendarului de întâlniri, informeaza un comunicat al Biroului de presa al Guvernului. În urma primei reuniuni a Comisiei pentru Politici în Domeniul Utilitatilor, care a avut loc pe 22 iunie, au fost create trei grupuri tehnice de lucru, în functie de specificul problemelor ridicate de confederatiile sindicale: Grupul de lucru pentru energie electrica si termica, Grupul de lucru pentru gaze naturale si Grupul de lucru pentru protectie sociala. La reuniune vor particpipa toate institutiile membre ale celor 3 grupuri de lucru: Ministerul Economiei si Comertului, Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei(ANRE), Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale(ANRGN), Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, precum si reprezentanti ai confederatiilor sindicale: Blocul National Sindical, CNSLR Fratia, Confederatia Sindicatelor Democrate din România, Confederatia Nationala Sindicala “Cartel Alfa”. Reprezentantii Guvernului si ai confederatiilor sindicale au stabilit, la întâlnirea din 22 mai, începerea discutiilor pentru elaborarea unui pact social, concomitent cu punerea în functiune a unor grupuri de lucru mixte, formate din responsabili de la nivelul ministerelor, care vor analiza, negocia si identifica solutii pentru revendicarile sindicale. Preturile la energie electrica, tigari, bauturi alcoolice si benzina cu plumb au crescut de la 1 iulie, când au intrat în vigoare nivelurile majorate ale accizelor. De asemenea, tarifele la gaze naturale s-au majorat cu o medie de 1,54 la suta, în timp ce cresterea tarifelor la energia termica a fost amânata. Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei anunta ca tarifele la electricitate nu vor fi majorate în acest an. Facturile vor fi însa mai mari, pentru ca vor fi majorate accizele pentru energie. În cazul electricitatii utilizate în scop comercial, acciza a urcat începând cu 1 iulie de la 0,14 euro/MWh, la 0,19 euro/MWh, iar taxa pentru electricitatea destinata sectorului necomercial (populatiei) a urcat de la 0,30 euro/MWh, la 0,39 euro/MWh. Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) arata ca modificarea tarifelor, în medie cu 1,54 la suta, a fost determinata de cresterea preturilor gazelor naturale importate si de recalcularea anuala a tarifelor de transport. Populatia cu un consum de gaze de pâna la 2.400 metri cubi pe an va plati 843,43 lei pe mia de metri cubi, daca are ca furnizor compania Distrigaz Sud si 842,99 lei pe mia de metri cubi în cazul E. ON Gaz România. Preturile nu includ TVA. Totodata, pretul gazelor naturale furnizate institutiilor si firmelor care nu au statut de consumatori eligibili se va majora în medie cu 1,65 la suta. Lista comuna de revendicari prezentata de liderii sindicali vizeaza sase capitole majore: politicile salariale, politicile în domeniul utilitatilor, politici de ocupare a fortei de munca, politici industriale, cadrul legislativ în domeniul relatiilor industriale, politici în domeniul social. Printr-o decizie a primului-ministru au fost stabilite cele sapte Comisii interministeriale, printre care si Comisia pentru Politicile în Domeniul Utilitatilor, care analizeaza revendicarile formulate de confederatiile sindicale, legate de politicile în domeniul utilitatilor. MEDIAFAX) |