|   BUCURESTI   Executivul european a anuntat, joi, un plan amplu de masuri în domeniul energetic pentru a sustine programul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera cu 20% pâna în 2020, care va fi aprobat în decembrie, conform obiectivelor de politica energetica ale Consiliului European.  Comisia Europeana (CE) vizeaza o noua politica în domeniul retelelor energetice pentru a stimula eficienta si a încuraja solidaritatea si securitatea în domeniu, potrivit unui comunicat al CE.  Totodata, pachetul de propuneri vizeaza economisirea de energie prin consolidarea legislatiei referitoare la eficienta energetica a cladirilor, a produselor consumatoare de energie si cresterea rolului certificatelor de performanta energetica.   "Pretul energiei a crescut în Uniunea Europeana în medie cu 15% în ultimul an, iar 54% din energia Europei este importata la un cost de 700 de euro pentru fiecare cetatean european. Trebuie sa remediem urgent aceasta problema luând masuri de crestere a eficientei energetice si reducere a dependentei de importuri", a declarat presedintele CE, Jose Manuel Barosso.  Comisarul european pentru Energie, Andris Piebalgs, a evidentiat oportunitatile pentru realizarea de noi investitii.   "A investi în energie, inclusiv în eficienta energetica, înseamna a da economiei noastre impulsul de care are nevoie în aceste vremuri nesigure", a spus el.  Prima prioritate identificata este adoptarea si implementarea rapida a masurilor pentru atingerea obiectivelor de politica energetica pentru Europa ale Consiliului European, care vizeaza o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera, o pondere de 20% a surselor regenerabile în consumul final de energie si o reducere cu 20% a cererii de energie, pâna în 2020, potrivit CE.    Pachetul respectiv de masuri va fi înaintat Parlamentului european în saptamânile urmatoare.  A doua prioritate este rezolvarea problemei securitatii aprovizionarii Europei cu energie din import. UE trebuie sa îsi îmbunatateasca politicile actuale pentru a-si atinge obiectivul de eficienta energetica, au precizat oficialii europeni.  În plus, proiectele de construire a infrastructurii au nevoie de mai mult sprijin efectiv, iar energia ar trebui sa beneficieze de o mai mare atentie în relatiile interna?ionale ale UE, au adaugat ei.  [MEDIAFAX, Marius Oncu] |