Amânarea lansării Proiectului Core Flow-Based Market Coupling Amsterdam, Berlin, București, Budapesta, Bratislava, Bruxelles, Ljubljana, Luxemburg, Paris, Praga, Viena, Varșovia, Zagreb Părțile proiectului Core au concluzionat că lansarea planificată pentru 20 aprilie 2022 necesită amânare având în vedere că lansarea la această dată nu a putut fi susținută de toate părțile proiectului. Procesele de cuplare a pieței sunt pregătite, iar părțile proiectului Core comun sunt gata din punct de vedere tehnic în ceea ce privește pregătirea sistemelor lor locale și centrale și se așteaptă să încheie activitățile rămase (ultimele teste și contracte bilaterale) înainte de 20 aprilie 2022. Există totuși, preocupări exprimate de unii OPEED și OTS din cadrul Core:
Preocupări similare au fost, de asemenea, comunicate de asociațiile participanților la piață. Părțile proiectului Core vor monitoriza îndeaproape stabilitatea operațională a rulării paralele externe în următoarele săptămâni și vor stabili în paralel planuri concrete pentru a face față acestor preocupări într-o manieră oportună. Părțile proiectului Core vor comunica o nouă dată de lansare imediat ce preocupările vor fi evaluate și atenuate, precum și în coordonare cu alte părți (cum ar fi SDAC). ******* Canale de comunicare Participanții la piață care doresc să urmărească mai îndeaproape dezvoltarea proiectului sunt invitați să se alăture Grupului consultativ Core (CCG) prin trimiterea unui e-mail la CoreCG@magnus.nl. Participanții la Grupul Consultativ Core vor primi periodic informații și invitații la teleconferințe și întâlniri. Alături de CCG este disponibil în prezent un forum de Întrebări & Răspunsuri pentru proiectul Core FB MC. Forumul este disponibil în secțiunea Core FB MC de pe website-ul JAO, respectiv www.jao.eu. Părțile proiectului invită toți participanții la piață să utilizeze acest forum pentru întrebările lor. Despre proiectul de cuplare a pieței pe bază de fluxuri în Regiunea de calcul a capacității Core (Core CCR)Proiectul de cuplare a pieței pe bază de fluxuri (Core FB MC) promovează dezvoltarea și implementarea unei cuplări bazată pe fluxuri a pieței pentru ziua următoare în întreaga Regiune de calcul al capacității Core (Core CCR) în cadrul proiectului Cuplării unice a piețelor pentru ziua următoare (SDAC). Core CCR acoperă granițele dintre zonele de ofertare ale următoarelor state membre ale UE: Austria, Belgia, Croația, Republica Cehă, Franța, Germania, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia și Slovenia. Integrarea pieței este esențială pentru tranziția energetică Tranziția energetică către o aprovizionare cu energie electrică fără emisii de dioxid de carbon este o provocare europeană care necesită utilizarea în totatlitate a sistemului european de energie electrică. Oferta dependentă de vreme și creșterea răspunsului cererii vor duce la o utilizare diferită și mai intensă a rețelei. Proiectul de integrare a pieței Core își propune să creeze premisele operaționale pentru a optimiza utilizarea sistemului dintr-o perspectivă regională și pentru a transforma piața unică europeană într-o realitate. ******* Despre OPCOM Pentru detalii, vă rugăm contactaţi OPCOM S.A. Victor IONESCU, Director general, telefon +4 021 3071 450 fax +4 021 3071 400 |