Home

  •   
         

  • 11 Mai 2021: Extinderea Cuplării unice a piețelor pentru ziua următoare (SDAC) către Bulgaria
    Piața pentru ziua următoare din Bulgaria este acum integrată prin granița cu Grecia în piața pentru ziua următoare pan-europeană

    Operațiunile de cuplare a pieței din zona de ofertare Bulgaria la SDAC (Multi Regional Coupling) au fost lansate cu succes astăzi, 11 mai 2021, cu prima zi de livrare 12 mai 2021. IBEX, OPEED-ul unic desemnat în Bulgaria, este acum inclus în procesele operaționale de cuplare a pieței, alături de ESO, OTS-ul din Bulgaria. Cuplarea cu succes este rezultatul unei strânse colaborări între părțile bulgare cu HEnEx, OPEED-ul desemnat în Grecia și IPTO, OTS-ul din Grecia, împreună cu autoritățile de reglementare respective.

    Proiectul de cuplare a piețelor din Bulgaria și Grecia a fost lansat ca parte a proiectului regional Italian Borders Working Table (IBWT), urmare deciziei oficiale a Comitetului de conducere al IBWT adoptată la 1 martie 2020. Toate părțile implicate au urmat planificarea convenită și au finalizat în timp util și cu succes toate pregătirile și testele necesare.

    Astăzi, pentru prima dată, capacitatea transfrontalieră pentru ziua următoare dintre Grecia și Bulgaria a fost alocată implicit prin intermediul algoritmului Euphemia. Cuplarea prin preț implementată permite determinarea simultană a prețurilor energiei electrice și a fluxurilor transfrontaliere din regiune. Utilizarea eficientă a sistemului energetic și a infrastructurilor transfrontaliere, determinată de o coordonare mai puternică între piețele de energie, maximizează bunăstarea socială în beneficiul tuturor participanților la piață.

    Integrarea zonei de ofertare din Bulgaria în SDAC este un pas suplimentar către realizarea modelului țintă european, care este planificat să fie finalizat în curând anul acesta prin proiectul de cuplare a piețelor din Bulgaria și România pe granița comună, fiind precedat de implementarea cu succes a proiectului Interim Coupling care permite integrarea 4M MC cu MRC prin granitele comune ale acestora.

    *******

    Despre SDAC

    SDAC alocă capacitatea de transport transfrontalieră limitată în cel mai eficient mod prin cuplarea piețelor angro de energie electrică din diferite regiuni printr-un algoritm comun, ținând cont simultan de constrângerile de transport transfrontalier, maximizând astfel bunăstarea socială.

    Scopul SDAC este de a crea o piață de energie pan-europeană unică transfrontaliera pentru ziua următoare. O piață pentru ziua următoare integrată crește eficiența generală a tranzacționării prin promovarea concurenței efective, creșterea lichidității și permiterea unei utilizări mai eficiente a resurselor de producere în întreaga Europă.

    Pentru informații suplimentare despre SDAC accesați:
    http://www.nemo-committee.eu/sdac
    https://www.entsoe.eu/network_codes/cacm/implementation/sdac/

    COMUNICAT de PRESĂ 11.05.2021 


    Inapoi
    Opcom Anunţuri
    12/12/2024
    02/12/2024
    25/11/2024
    19/11/2024
    13/11/2024
    01/11/2024
    16/10/2024
    01/10/2024