29.05.2020
OPCOM - PCSU Lansarea în producție a aplicației Nasdaq Web Trader din cadrul Nasdaq Financial Framework (NFF)
Urmare a finalizării sesiunilor de instruire în sistem on-line cu scopul prezentării funcționalităților Nasdaq Web Trader și Nasdaq Packaged CCP a participanților la PCCB-NC, PCSU, PCGN-LN, PZU-GN, PI-GN și PCV și a perioadei experimentale, vă anunțăm că în data de 02.06.2020 se va lansa în producție noua platformă de tranzacționare Nasdaq Web Trader, care va înlocui aplicația Condico pentru piețele menționate.
Datele necesare conectării la Nasdaq Web Trader pentru accesarea platformei PCSU vor fi transmise pe adresele de email comunicate în acest scop.
Platforma Nasdaq Web Trader va putea fi accesată de la terminalele proprii utilizând certificatul de tranzacționare utilizat în prezent la piața la care sunteți înregistrat, în zilele lucrătoare pentru PCSU conform calendarului PCSU și programului de tranzacționare.
Pentru detalii si clarificări, vă stăm la dispoziție prin următoarele date de contact:
e-mail: asistentait@opcom.ro sau telefon 0213071404;
e-mail: pcsu@opcom.ro telefon: +4021.3071.489/ +4021.3071.422/ +4021.3071.743/ +4021.3071.728 sau Mobil: +40747071027/ +40757034490/ +40751136298
De asemenea, menționăm că puteți accesa documentele privind Nasdaq Web Trader după cum urmează:
06.05.2020
OPCOM-PCSU - Perioada experimentală pentru utilizarea de către participanții la PCSU începând cu 06.05.2020, a aplicației Nasdaq Web Trader din cadrul Nasdaq Financial Framework (NFF)
Urmare a parcurgerii sesiunilor de instruire în sistem on-line în scopul prezentării funcționalităților Nasdaq Web Trader și Nasdaq Packaged CCP a participanților la PCCB-NC, PCSU, PCGN-LN, PZU-GN, PI-GN și PCV, vă anunțăm că în data de 06.05.2020 va începe perioada experimentală de utilizare a noii platforme de tranzacționare, care va înlocui aplicația Condico pentru piețele menționate.
Față de opțiunile exprimate de către participanții la sesiunile de instruire prin formularele de feed-back, a fost identificată următoarea distribuție a opțiunilor privind durata perioadei de funcționare experimentală:
Având în vedere opțiunile formulate perioada de funcționare experimentală a NFF se va derula începând cu data de 06.05.2020, pentru o perioadă de 4 săptămâni.
Datele necesare conectării la Nasdaq Web Trader pentru accesarea în funcționare experimentală a platformei PCSU vor fi transmise pe adresele de email comunicate în acest scop.
Platforma Nasdaq Web Trader va putea fi accesată zilnic de la terminalele proprii utilizând certificatul de tranzacționare utilizat în prezent la piața la care sunteți înregistrat, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 13:00- 15:00;
Pentru detalii și clarificări, vă stăm la dispoziție prin următoarele date de contactat:
De asemenea, menţionăm că puteti accesa documentele privind perioada experimentală după cum urmează:
31.03.2020
Comunicare privind transmiterea de către OPCOM a documentelor referitoare la administrarea Piața Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU) pe parcursul perioadei de aplicare a măsurilor preventive pentru combaterea infectării cu COVID-19.
Vă informăm că în contextul aplicării măsurilor de limitare a transmiterii COVID-19, OPCOM va implementa începând de astăzi, 31.03.2020, măsurile necesare pentru transmiterea prin e-mail a documentelor specifice, fără ca acestea să prezinte semnătura olografă a reprezentanților OPCOM.
În acest sens, precizăm ca pentru Piața Centralizată pentru Serviciul Universal, adresa de e-mail de la care se vor transmite de către OPCOM documentele specifice fără semnătură olografă este pcsu@opcom.ro, iar lista datelor de contact pentru PCSU este următoarea:
30.03.2020
ÎMBUNĂTĂȚIRI ADUSE SISTEMELOR DE TRANZACȚIONARE: Îmbunătățirea platformelor de tranzacționare bazate pe aplicația CONDICO a Nasdaq prin trecerea la Nasdaq Financial Framework (NFF) – Documente de prezentare:
Prezentare PCSU a funcționalităților Nasdaq Financial Framework (NFF)
Ghid de utilizare Nasdaq Web Trader
17.03.2020
Situația excepţională privind primirea documentelor referitoare la tranzacţionarea energiei electrice pe PCSU pe parcursul perioadei de aplicare a măsurilor preventive pentru combaterea infectării cu COVID-19.
Vă informăm că în contextul aplicării măsurilor de limitare a transmiterii COVID-19, dacă situația creată va impune, OPCOM S.A. va implementa măsurile necesare pentru desfășurarea activității de organizare și administrare de la distanță a piețelor centralizate administrate în cadrul OPCOM S.A., context în care comunicările de la participanții la piață / solicitanți se vor realiza prin transmiterea prin e-mail a documentelor specifice, fără ca acestea să prezinte semnătura olografă a reprezentanților acestora.
Ne referim la transmiterea către OPCOM S.A. a documentelor privind tranzacţionarea energiei electrice pe PCSU de către participanţii la PCSU, respectiv a Contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe PCSU, dar fără a se limita la acestea, în contextul în care se va lua decizia de a se lucra de acasă, fără posibilitatea deplasării la birou, urmare aplicării măsurilor preventive pentru combaterea infectării cu COVID-19 și vă comunicăm următoarele:
Având în vedere modificarea Convenției de participare la piața centralizată pentru serviciul universal (Convenția PCSU) ca urmare a modificării cadrului de reglementare, vă informăm că, în conformitate cu prevederile art. 13.3 din Convenția PCSU avizată prin avizul ANRE nr. 3/04.02.2015 noua Convenție PCSU, avizată prin avizul ANRE nr. 9/06.03.2018, intră în vigoare la data de 07.03.2018 (data publicării acesteia pe site-ul OPCOM). În conformitate cu prevederile art. 13.2 din Convenția PCSU avizată prin avizul ANRE nr. 3/04.02.2015, Participanții la PCSU pot denunța unilateral Convenția PCSU, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării noii Convenții PCSU pe site-ul OPCOM în cazul în care nu acceptă modificările aduse prin noua Convenție.
Participanții la PCSU care sunt de acord cu prevederile Convenției avizată prin avizul ANRE nr. 9/06.03.2018 dispun de dreptul de participare la sesiunea de licitații organizată în data de 12.03.2018.Rezultatul consultării publice a documentelor privind PCSU.
Consultare publică privind Contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe PCSU.
În conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2) din Regulamentul de organizare și desfășurare a licitațiilor pe piața centralizată pentru serviciul universal (PCSU), aprobat prin Ordinul ANRE nr. 27/2018, OPCOM S.A. supune procesului de consultare publică Contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe piața centralizată pentru serviciul universal elaborat în cadrul Grupului de lucru.
Contractul-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe piața centralizată pentru serviciul universal a fost eleborat în cadrul Grupului de lucru format, în urma anuțului din data de 06.02.2018 publicat pe pagina web a OPCOM S.A., din următorii membrii:
- Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER
- GEN-I, trgovanje in prodaja elektricne energije, d.o.o.
- S.C. CEZ VANZARE S.A.
- S.C. E.ON ENERGIE ROMANIA S.A.
- S.C. ELECTRICA S.A.
- S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A.
- S.C. ELECTROCENTRALE BUCURESTI S.A.
- S.C. ENEL ENERGIE S.A.
- S.C. ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A.
- S.C. HIDROELECTRICA S.A.
- S.C. OMV PETROM S.A.
- SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A.
- SOCIETATEA NATIONALA DE GAZE NATURALE `ROMGAZ` S.A.
- SOCIETATEA NATIONALA NUCLEARELECTRICA S.A.
- AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI – invitat
Vă rugăm să ne transmiteți propunerile și observațiile dumneavoastră, în format editabil, până luni 26.02.2017 ora 11:00, prin e-mail la adresa: pcsu@opcom.ro. Menționăm că propunerile transmise după această această oră nu vor fi luate în considerare pentru elaborarea formei finale a Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe piața centralizată pentru serviciul universal care va fi transmis pentru avizare către ANRE.
Consultare publică privind Convenția de participare la piața centralizată pentru serviciul universal și Procedura operațională de desfășurare a licitațiilor pe piața centralizată pentru serviciul universal
În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și desfășurare a licitațiilor pe piața centralizată pentru serviciul universal (PCSU), aprobat prin Ordinul ANRE nr. 27/2018, OPCOM S.A. inițiază procesul de consultare publică privind Convenția de participare la piața centralizată pentru serviciul universal. Totodată OPCOM S.A. supune consultării publice și Procedura operațională de desfășurare a licitațiilor pe piața centralizată pentru serviciul universal.
OPCOM S.A. invită părțile interesate din sectorul energiei electrice să transmită prin e-mail și după caz, să susțină punctul de vedere al părții interesate, cu privire la conținutul Convenției de participare la piața centralizată pentru serviciul universal și al Procedurii operaționale de desfășurare a licitațiilor pe piața centralizată pentru serviciul universal.
05.02.2018
Constituire Grup de lucru pentru stabilirea Contractului aplicabil pe Piața Centralizată pentru Serviciul Universal.
În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și desfășurare a licitațiilor pe piața centralizată pentru serviciul universal (PCSU), aprobat prin Ordinul ANRE nr. 27/2018, OPCOM anunță constituirea Grupului de lucru pentru elaborarea Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe PCSU. În vederea organizării activității Grupului de lucru OPCOM invită părțile interesate din sectorul energiei electrice să transmită prin adresă asumată de reprezentantul legal, datele de contact (Nume, adresă de e-mail și număr de telefon) ale reprezentanților desemnați să transmită și după caz, să susțină punctul de vedere al părții interesate, cu privire la conținutul Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei electrice tranzacționate pe PCSU. Vă rugăm ca propunerile să fie transmise până vineri 09.02.2017 ora 12:00, la nr. de fax 021 30 71 450 sau prin e-mail la una dintre adresele: secretariat@opcom.ro sau pcsu@opcom.ro.
06.03.2015
IMPORTANT! Au fost publicate Specificațiile sesiunii de licitație pe piața centralizată pentru serviciul universal pentru perioada de livrare – trimestrul II 2015
16.02.2015
Important! Înregistrarea la PCSU pentru participarea la sesiunea de licitație pentru achiziția de către FUI a necesarului de energie electrică pentru acoperirea consumului facturat la tarif CPC aferent trimestrului II 2015.
În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și desfășurare a licitațiilor simultane cu preț descrescător pe Piața Centralizată pentru Serviciul Universal (PCSU), a fost publicat pe web site-ul OPCOM Anunțul privind desfășurarea licitației pentru achiziția de către FUI a necesarului de energie electrică pentru acoperirea consumului facturat la tarif CPC aferent trimestrului II 2015.
Pentru participarea cu oferte de vânzare la sesiunea de licitație, titularii de licență de producere sau furnizare a energiei electrice trebuie să fie înregistrați la PCSU cu cel puțin 13 zile lucrătoare înaintea datei de deschidere a sesiunii de licitație, pentru a avea dreptul de a transmite oferte indicative. Față de acest termen data limită pentru îndeplinirea în integralitate a condițiilor pentru înscrierea în calitate de participant la piață este 25.02.2015.
Termenul limită de transmitere a ofertelor indicative stabilit pentru această sesiune este 27.02.2015.
Numai participanții la piață care au transmis oferte indicative vor avea dreptul de a participa cu oferte de vânzare la sesiunea de licitație care se va organiza, conform termenelor stabilite prin Regulamentul de organizare și desfășurare a licitațiilor simultane cu preț descrescător, în data de 16.03.2015.
06.02.2015
Organizare sesiuni de instruire pentru participarea pe PCSU - Vă informăm că în perioada 09.02-13.02.2015 OPCOM organizează sesiuni de instruire, în cadrul cărora vor fi prezentate mecanismul de piață propus prin documentele elaborate precum și funcționalitățile platformei de tranzacționare. Sesiunile de instruire vor fi organizate în perioada menționată, zilnic între orele 10:00-12:00, la sediul OPCOM SA.
În vederea participării la sesiunile de instruire vă rugăm să ne comunicați, în funcție de disponibilitatea reprezentanților dumneavoastră, opțiunile privind participarea a maxim doi reprezentați, precizându-ne zilele în care aceștia pot fi programați, precum numele reprezentanților desemnați și datele de contact (e-mail/telefon) ale acestora în vederea comunicării în mod operativ a confirmărilor privind programarea participării la sesiunea de instruire.
Menționăm că toate sesiunile de instruire vor avea același conținut. Indiferent de zilele propuse prin solicitările dumneavoastră de programare și opțiunea selectată de OPCOM conform solicitărilor primite, setul de informații prezentat va fi același. Totodată, prezentarea ce va fi utilizată în cadrul întâlnirii va fi publicată pe site-ul OPCOM.
Așteptăm răspunsul dumneavoastră la numărul de fax 021 3071 400 sau 021 3155 059, de preferat până cel mai târziu cu o zi înainte de prima zi propusă prin opțiunile dumneavoastră, astfel încât opțiunile primite să fie ordonate și confirmate în timp util pentru asigurarea participării. Răspunsurile primite ulterior acestui termen vor fi procesate în ordinea primirii, sub rezerva reprogramării funcție de capacitatea sălii de instruire.
Pentru clarificări vă stăm la dispoziție la adresa pcsu@opcom.ro sau prin următoarea persoană de contact:
În ședința Comitetului de Reglementare din 04.02.2015 ANRE a avizat documentele aferente funcționării Pieței centralizate pentru serviciul universal:
Documentele aferente funcționării pieței centralizate pentru serviciul universal au fost publicate la rubrica Tranzacționare–Produse / Piața Centralizată pentru Serviciul Universal / Înregistrare, Convenție, Proceduri, Regulament