(Bucureşti, 2 iulie 2007) La acest moment aniversar, OPCOM încheie primul semestru al anului 2007 cu cifre record: tranzacţii spot de peste 2.245 GWh (cu peste 16% mai mult decât in perioada similara a anului 2006) ceea ce reprezintă o cota de 8,55% din consumul intern (cu aproape 1,3 procente mai mult faţă de semestrul I, 2006). Luna iunie se încadrează în tendinţa generală de creştere a volumului cantitativ şi valoric al tranzacţiilor spot, o serie de maxime pentru anul în curs fiind stabilite în aceasta lună: • volumul tranzacţionat: 17.982 MWh, respectiv 749 MW (23 iunie) • cota pieţei spot: 13,16% (24 iunie) • valoarea tranzacţiilor: 3.222.028 lei, respectiv 1.014.045 euro (25 iunie). Comparativ cu luna iunie a anului trecut, 20 de noi entităţi au semnat Convenţia de participare la Piaţa pentru Ziua Următoare, contribuind la îmbunătăţirea lichidităţii şi stabilirea preţului în baza criteriilor de piaţă, concurenţial şi transparent. In luna iunie, preţul energiei electrice a înregistrat valoarea medie de 179,28 lei/MWh (55,39 euro/MWh). Tendinţa de creştere a volumului tranzacţiilor se menţine: pentru prima zi a lunii iulie s-au tranzacţionat în medie 765 MWh/h, la un preţ mediu de 165,63 lei/MWh (52,85 euro/MWh). În primul semestru, pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale, prin cele două mecanisme puse la dispoziţia participanţilor – licitaţii publice şi respectiv negociere continuă – au fost tranzacţionaţi prin cele 119 de contracte atribuite aproximativ 4.119 GWh, de 5 ori mai mult decât în perioada similara a anului 2006. Cota livrărilor de energie electrică în baza celor două produse (PCCB si PCCB-NC) pentru anul 2007 reprezintă 11,01% din consum, cu o maximă lunară de 15,61%, stabilită în luna aprilie a acestui semestru.
COMUNICAT DE PRESA 02.07.2007
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi S.C. OPCOM S.A. Victor IONESCU, Director general, telefon +4 021 3071 450 fax +4 021 3071 400 |