Home

  •   
         

  • SIF Oltenia a subscris actiuni Transelectrica de 11,4 mil. euro
    2010-04-06
    SIF Oltenia a anuntat joi (15 iunie) ca subscris 2,38 milioane de actiuni în cadrul ofertei publice initiale a Transelectrica, în valoare de 39,99 milioane de lei (circa 11,4 milioane de euro), pachetul reprezentând circa o treime din numarul total de actiuni scos la vânzare. Întrucât noile actiuni emise vor reprezenta circa 10% din capitalul social al Transelectrica dupa majorare, rezulta ca SIF Oltenia va detine circa 3,3% din titlurile companiei de transport de electricitate. De asemenea, SIF Moldova a anuntat ca subscris suma de 5,04 milioane de lei, pentru 300.000 de actiuni. Transelectrica intentioneaza sa vânda prin oferta publica initiala primara 7,3 milioane de actiuni. Perioada de subscriere a început la 14 iunie, pretul unei actiuni fiind de 16,8 lei, iar valoarea totala a pachetului de 123,14 milioane de lei. Oferta va fi considerata a fi încheiata cu succes daca vor fi subscrise minim 70% din actiunile oferite. Intermediarii ofertei sunt Alpha Bank România, BRD-Groupe Societe Generale si Raiffeisen Bank, care vor încasa un comision de 2,25% din valoarea ofertei. Un pachet de 40% din actiunile scoase la vânzare va fi alocat micilor investitori, care vor subscrie titluri în valoare de minim 2.000 de lei si maxim 500.000 de lei. Diferenta de 60% este destinata marilor investitori, cu o valoare minima a subscrierii de 500.000 de lei. Perioada de subscriere este programata sa se încheie la 28 iunie, dar poate fi prelungita cu aprobarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. Potrivit estimarilor companiei, actiunile vor intra la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti începând cu 7 august. În prezent, Transelectrica are un capital social de circa 660 milioane de lei, format din aproximativ 66 de milioane de actiuni. Statul, prin Ministerul Economiei si Comertului, este actionarul majoritar, cu 85% din capital. Un pachet de 15% din actiuni a fost cedat, la sfârsitul lunii mai, Fondului Proprietatea, creat pentru despagubirea proprietarilor de imobile deposedati în timpul regimului comunist. O participatie de 5% din capitalul social va fi cedata în baza Legii 10, pentru compensarea celor care au suferit pierderi în timpul regimului comunist. (MEDIAFAX)

    Inapoi la index
    Opcom Anunţuri
    12/12/2024
    02/12/2024
    25/11/2024
    19/11/2024
    13/11/2024
    01/11/2024
    16/10/2024
    01/10/2024