Home

  •   
         

  • Un numar de 24 de companii sunt interesate sa cumpere 20 de microhidrocentrale
    2010-04-06
    Un numar de 24 de companii, printre care E.ON Moldova, Romenergo si Luxten Lighting, sunt interesate de achizitionarea de microhidrocentrale din cele 20 scoase la privatizare de Hidroelectrica, a declarat, miercuri (20 septembrie), agentiei MEDIAFAX, seful Serviciului Privatizare din cadrul Hidroelectrica, Mihai Teleanu. 
      Potrivit acestuia, printre firmele care au mai cumparat caiete de sarcini se numara Electromagnetica, Hidroconstructia, Sinus (Ungaria), Hydropol (Cehia), Technor Energy (Norvegia), Electrogrup Cluj, DMSA (Italia), FEN Energia (Italia), EGL Power Romania, Faur si Romair Consult.
    Hidroelectrica intentioneaza sa vânda un grup de 20 de microhidrocentrale, din care zece de pe râul Suceava, cinci de pe râul Casin (Bacau), trei pe râul Iod (Mures) si doua pe râul Iuhod (Mures).
    Potentialii investitori trebuie sa aiba experienta în domeniul energetic de cel putin trei ani si o cifra de afaceri, în 2005, de cel putin cinci milioane de euro.
    Totodata, firmele interesate vor fi obligate sa prezinte un plan de afaceri pe o perioada de cinci ani pentru operarea si reabilitarea microhidrocentralelor si sa-si asume investitii de 2,1 milioane euro.
    Termenul de depunere a ofertelor expira miercuri, 20 septembrie, dar a fost prelungit pâna la 4 octombrie, la solicitarea unora dintre companiile interesate sa participe la licitatie, a mai spus Teleanu.
    Licitatiile, cu strigare, vor avea loc în zilele de 16 si 17 octombrie. Licitatia pentru vânzarea a 10 microhidrocentrale, amplasate pe râul Suceava, va porni de la un pret de 19,7 milioane lei (5,5 milioane euro). Pretul de pornire pentru unitatile de pe râul Casin a fost stabilit la 4,2 milioane lei, în timp ce pentru grupul de trei microhidrocentrale de pe râul Iod pretul va porni de la trei milioane lei. Pentru cele doua unitati de pe râul Iuhod, Hidroelectrica solicita un milion de lei.
    Hidroelectrica îsi propune sa treaca în proprietate privata, în acest an, 51 de microhidrocentrale, în trei etape. Vânzarea unitatilor de pe râurile Suceava, Casin, Iod si Iuhod reprezinta prima etapa a proiectului.
    Compania detine 227 de microhidrocentrale, din care 150 sunt functionale. Pâna în prezent, compania a vândut 38 de centrale de acest tip.
    Microhidrocentralele sunt producatori de energie electrica cu o putere instalata de pâna la 10 MW.
    Hidroelectrica a obtinut în primul semestru un profit brut de 178,2 milioane de lei, în crestere cu 7% comparativ cu nivelul din primele sase luni ale anului trecut, la o cifra de afaceri de 1,12 miliarde de lei.
    (MEDIAFAX)

    Inapoi la index
    Opcom Anunţuri
    12/12/2024
    02/12/2024
    25/11/2024
    19/11/2024
    13/11/2024
    01/11/2024
    16/10/2024
    01/10/2024