Home

  •   
         

  • Fonduri europene de 560 milioane euro pentru sectorul energetic
    2010-04-06
    Uniunea Europeana ar putea acorda României fonduri structurale în valoare de 560 milioane euro pentru investitii în domeniul energetic, a declarat, vineri (20 octombrie), Ioana Michiu, euro-consilier la Organismul Intermediar pentru Energie (OIE). UE va finanta proiecte pentru îmbunatatirea asistentei energetice, cu 252 milioane euro, valorificarea resurselor regenerabile de energie - 112 milioane euro si reducerea impactului sistemului energetic asupra mediului - 196 milioane euro. Proiectele vor fi cofinantate de catre beneficiari. "Credem ca asigurarea cofinantarii va intra sub regulile ajutorului de stat regional, ceea ce înseamna 50% grant, 50% participare proprie a beneficiarului, dar acest lucru va depinde de mai multi factori. Probabil ca fondurile structurale vor fi în proportie de 50% pentru întreprinderile mari si de 60-70% pentru IMM-uri. Daca aplicantul va fi o autoritate publica, cofinantarea ar putea fi mai mica, însa ramâne de discutat", a afirmat Michiu. Fondurile structurale trebuie sa fie cheltuite în termen de doi ani de la alocare. În caz contrar, beneficiarul va fi nevoit sa returneze banii Uniunii Europene. Finantarea va fi realizata similar sistemului SAPARD, cu decontarea cheltuielilor. Potrivit reprezentantului OIE, rambursarea cheltuielilor va avea loc în termen de sase luni de la depunerea cererii de plata. În cadrul proiectelor destinate îmbunatatirii eficientei energetice, fondurile structurale vor fi destinate modernizarii si retehnologizarii capacitatilor de productie. Initial, erau eligibile si proiectele de dezvoltare a noi unitati de productie, însa propunerea nu a fost agreata de Comisia Europeana. Referitor la proiectele de reducere a impactului asupra mediului, UE va finanta investitiile în desulfurare pentru instalatiile mari de ardere. Proiectele pentru investitii destinate reducerii poluarii provocate de zgura si cenusa vor fi prezentate Ministerului Mediului. Fondurile vor fi acordate în baza unui proiect denumit "Îmbunatatirea eficientei energetice si dezvoltarea durabila a sectorului energetic", ca parte a programului operational "Cresterea Competitivitatii Economice", în valoare de 2,24 miliarde euro. Ministerul Economiei si Comertului, prin Directia Generala Politica Energetica - OIE, raspunde de derularea programului privind cresterea competitivitatii economice. (MEDIAFAX)

    Inapoi la index
    Opcom Anunţuri
    12/12/2024
    02/12/2024
    25/11/2024
    19/11/2024
    13/11/2024
    01/11/2024
    16/10/2024
    01/10/2024