Nuclearelectrica a initiat în noaptea de duminica spre luni (6 spre 7 mai), la ora 23:25, reactia de fisiune în lant la cel de-al doilea reactor de la centrala de la Cernavoda, care va fi supus la teste în urmatoarele luni, înainte de punerea în functiune la capacitate. Operatorul centralei de la Cernavoda va acorda în continuare prioritate absoluta pentru securitatea nucleara, protectia mediului, a locuitorilor si a personalului propriu, se arata într-un comunicat al companiei transmis luni (7 mai) agenteii MEDIAFAX. Pentru aceasta operatiune, care reprezinta faza B în procedura de punere în functiune a unitatii, Nuclearelectrica a primit autorizatia din partea Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare. Nuclearelectrica va asigura, dupa intrarea în functiune a Unitatii 2, la 2 septembrie, circa 18% din productia de energie electrica a României. Singurul reactor care functioneaza în prezent furnizeaza circa 10% din productia de energie la nivel national. Centrala de la Cernavoda a fost proiectata pentru cinci reactoare cu tehnologie canadiana, de tip CANDU, cu puteri instalate de circa 700 MW fiecare. Lucrarile de constructie a reactoarelor 3 si 4 ar putea începe în prima parte a anului 2008. (MEDIAFAX) |