Home

  •   
         

  • Guvernul a aprobat deschiderea integrala a pietei de electricitate si gaze, la 1 iulie
    2010-04-06
    Guvernul a aprobat, miercuri, deschiderea integrala, la 1 iulie, a pietei de energie electrica si gaze naturale, operatiune prin care populatia va deveni consumator eligibil si va avea, astfel, posibilitatea sa opteze pentru serviciile unui anumit furnizor, cu care va negocia si pretul. "Astazi (miercuri - n.r.) a avut loc aprobarea în Guvern a unei hotarâri privind deschiderea integrala a pietei de energie electrica si gaze naturale", a declarat seful Departamentului pentru Afaceri Europene, Adrian Ciocanea. În prezent, gradul de deschidere a pietei de electricitate este de 83,5%, iar piata de gaze este deschisa în proportie de 75%. Deschiderea pietei de energie electrica, în conformitate cu o directiva a Uniunii Europene, urmareste în principal cresterea competitiei pe piata. Doua categorii de clienti - firmele si consumatorii casnici - îsi vor putea alege astfel furnizorul de electricitate, indiferent de regiunea în care functioneaza acesta, si vor putea negocia preturile cu furnizorul. Liberalizarea pietei de electricitate si gaze nu obliga schimbarea furnizorului si trecerea din sectorul reglementat în cel concurential, aceasta fiind optiunea fiecarui consumator. Pe piata gazelor naturale activeaza circa 80 de companii care au dreptul sa furnizeze gaze pe piata concurentiala si 36 de furnizori care sunt obligati sa livreze gaze catre consumatorii casnici. România are 2,2 milioane de consumatori casnici de gaze. Pe piata de electricitate, în România erau, anul trecut, peste 100 de furnizori licentiati, dintre care 66 activi. (MEDIAFAX)

    Inapoi la index
    Opcom Anunţuri
    27/06/2024
    18/06/2024
    17/06/2024
    14/06/2024
    12/06/2024
    06/06/2024
    03/06/2024
    31/05/2024