Home

  •   
         

  • Producatorii de energie ar putea fi grupati �n cinci entitati, din care una detinuta de stat-studiu
    2010-04-06
    Gruparea producatorilor de energie într-o companie de stat, formata din Nuclearelectrica, Portile de Fier si RAAN, si constituirea a trei sau patru societati care sa administreze capacitati termo si hidro este considerata cea mai buna solutie de reorganizare a sistemului energetic. Comasarea producatorilor din sectorul termo, hidro si nuclear în patru si, respectiv, cinci companii, care ar avea aproximativ aceeasi cota de piata si costuri de productie la niveluri apropiate, a obtinut cel mai mare punctaj, conform unui studiu elaborat de Parsons Brinkerhoff (PB) Power din Marea Britanie în colaborare cu Institutul de Studii si Proiectari Energetice (ISPE), obtinut de agentia MEDIAFAX. Studiul pentru restructurarea sectorului de productie a energiei electrice din subordinea Ministerului Economiei si Comertului (MEC), realizat de PB si ISPE, contine cinci variante, fiecare având doua sau trei scenarii privind gruparea companiilor din sectoarele termo, hidro si nuclear în mai multe entitati. Gruparea producatorilor de energie în noi structuri corporative a fost elaborat în functie de mai multe criterii, precum cota de piata, costul unitar actualizat, volumul de investitii necesar în perioada 2007-2012. MEC, prin compania Transelectrica, care a organizat la sfârsitul anului trecut licitatia pentru desemnarea consultantului, a solicitat gruparea producatorilor în cinci variante, din care una suplimentara propusa de PB Power si ISPE. Conform studiului, punctajul cel mai mare a fost obtinut de scenariile suplimentare propuse de consultant, care prevad ca statul sa detina compania din a carui componenta fac parte producatorii cu preturile cele mai reduse, respectiv hidrocentrala Portile de Fier, Nuclearelectrica si Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN). "Nuclearelectrica ar trebui mentinuta în proprietatea statului, în acest fel nicio structura nu va avea monopol asupra unei capacitati cu costuri deosebit de competitive, iar centralele din portofoliul Termoelectrica au un dezavantaj considerabil cauzat de costurile de operare, care la Borzesti si Doicesti sunt de doua - trei ori mai mari decât media costurilor tuturor producatorilor", se mentioneaza în studiu. Astfel, consultantul propune MEC ca producatorii de energie sa fie grupati în patru companii cu portofliul mixt de centrale si o entitate strategica formata din Nuclearelectrica, RAAN si Portile de Fier, care ar putea ramâne în proprietatea statului. "Hidrocentrala Portile de Fier ar putea fi privatizata în cadrul procesului de restructurare, caz în care ar trebui introdusa o taxa asupra apei utilizate pentru a echilibra situatia fata de ceilalti producatori din punct de vedere al costurilor de operare.O alta solutie ar fi ca Portile de Fier sa ramâna în proprietatea statului, capacitatea hidrocentralei putând fi licitata periodic de catre operatorul de sisitem, ceea ce ar permite tuturor participantilor la piata sa aiba posibilitatea de a încheia contracte cu aceasta companie", se arata în studiu. Compania strategica ar avea o productie anuala de 16,65 TWh, la un cost unitar actualizat de 24,88 euro/MWh, iar suma necesara pentru investitii în perioada 2007-2012 este estimata la 650 milioane euro. Productia de energie realizata anul trecut în România de capacitatile din structura actuala de organizare a totalizat 62,18 TWh. Costul unitar actualizat, exprimat în euro/MWh, are aceeasi valoare cu pretul mediu de vânzare care ar trebui practicat în perioada de analiza 2006-2020, astfel încât veniturile obtinute sa acopere cheltuielile, fara a se realiza profit. În prezent, preturile variaza mult, în functie de sectorul de productie. Daca la hidrocentrala Portile de Fier pretul este de 7 euro/MWh, termocentralele Borzesti si Doicesti au cel mai mare cost unitar actualizat de 129 euro MWh, respectiv 107 euro/MWh. Valori intermediare se regasesc la complexurile Rovinari, Craiova si Turceni si (41-50 euro/MWh) si la centrala nuclearelectrica de la Cernavoda - 36 euro/MWh. Producatorii de energie din sectorul termo si hidrocentralele nemodernizate au preturile/MWh cuprinse între 55 euro si 96 euro. Celelate patru companii propuse în primul scenariu ar urma sa aiba în componenta producatori din sectoarele hidro si termo. Prima entitate ar putea fi alcatuita din complexul energetic Rovinari, termocentrala Borzesti si sucursalele hidro Sebes, Arges si Hateg. Aceasta companie ar putea produce anual o cantitate de 8,12 TWh, la un cost unitar actualizat de 40,67 euro/MWh, necesitând investitii de 600 milioane euro, în urmatorii cinci ani. A doua structura ar putea avea în componenta complexul Truceni, termocentrala Doicesti si hidrocentralele Târgu Jiu, Slatina si Cluj, investitiile necesare fiind de 700 milioane euro, la o productie anuala de 11,14 TWh, iar costul unitar actulizat fiind estimat la 46,78 euro/MWh. Cea de-a treia entitate va fi formata prin gruparea termocentralelor Deva, ELCEN si hidrocentrala Vâlcea, iar ultima va avea în componenta complexul energetic Craiova, termocentralele Paroseni si Galati, si sucursalele hidro Caransebes, Buzau, Sibiu si Bistrita. Compania în care este inclusa complexul Craiova ar avea nevoie de investitii în valoare de un miliard de euro în perioada 2007-2012, productia anuala estimata fiind de 9,58 TWh, la un pret de 52,42 euro/MWh. Al doilea scenariu, al variantei suplimentare, prevede gruparea producatorilor într-o entitate strategica alcatuita Nuclearelectrica, RAAN si Portile de Fier, si înca trei companii mixte, fiecare având în componenta un complex energetic, termocentrale si hidrocentrale. La cele trei companii mixte costurile unitar actualizate sunt cuprinse între 50 euro/MWh si 54,9 euro/MWh, iar productia este estimata la o valoare între 10 TWh si 15,5 TWh. "Cele doua scenarii propuse de catre PB Power si ISPE par a fi mai echilibrate decât cele propuse prin termenii de referinta si, ca urmare, recomandam MEC sa le ia în considerare în luarea deciziei privind restructurarea producatorilor de energie electrica din subordinea sa", se spune în studiu. Urmatoarea varianta care a obtinut cel mai mare punctaj din punct de vedere al costului unitar actualizat si al cotei de piata prevede gruparea companiilor în doua, respectiv trei entitati mixte prin comasarea de societati din sectorul termo, hidro si nuclear. Astfel, pentru varianta cu doua entitati, consultantul propune gruparea companiei Nuclearelectrica cu complexurile energetice Turceni si Craiova, termocentralele Doicesti, Braila, Galati si hidrocentrala Vâlcea - pentru prima structura, iar a doua entitate ar putea avea în componenta complexul energetic Rovinari, termocentralele Deva, Paroseni, Borzesti, Bucuresti Sud, Bucuresti Vest, Grozavesti, Progresu, Titan, Mures, Palas, hidrocentralele Portile de Fier, Sebes, Buzau, Târgu Jiu, Caransebes, Hateg, Arges, Cluj, Bistrita, Sibiu, Slatina si Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN). Studiul arata ca necesarul de investitii în perioada 2007-2012 pentru prima companie se ridica la circa 125 milioane euro, iar pentru a doua entitate la aproximativ 230 milioane euro. Costul unitar actualizat pentru prima companie este de 44,77 euro/MWh, la o cantitate anuala de electricitate livrata de 25,86 TWh si de 43,84 euro/MWh pentru a doua entitate, cantitatea livrata anual fiind de 30,8 TWh. Al doilea scenariu prevede înfiintarea a trei companii din care fac parte producatori din sectorul termo, hidro si nuclear. Prima companie va include complexul energetic Turceni, Nuclearelectrica, termocentralele Braila, Galati si Doicesti, sucursalele hidro Sebes, Buzau, Târgu Jiu, Caransebes, Hateg, Arges, Cluj, Bistrita, Sibiu si Slatina. Cea de-a doua entitate ar putea fi formata prin gruparea complexului energetic Rovinari, termocentrala Mures si sucursala hidro Vâlcea, iar a treia companie ar putea avea în componenta complexul energetic Craiova, RAAN, termocentralele Paroseni, Bucuresti Sud, Bucuresti Vest, Grozavesti, Progresu, Titan, Palas, Borzesti si hidrocentrala Portile de Fier. Pentru acest scenariu consultantul arata ca pretul unitar actualizat ar putea fi cuprins între 39,5 euro/MWh si 45,21 euro/MWh, iar investitiile totale necesare sunt estimate la aproximativ 900 milioane euro. Potrivit studiului, prima companie ar urma sa produca 27,9 TWh/anual, a doua structura 7,24 TWh, iar cea de-a treia entitate mixta o cantitate anuala de 21,9 TWh. "Companiile propuse în cele doua scenarii vor avea un impact realitiv mic asupra dezvoltarii pietei, atât din punct de vedere al serviciilor de sisitem, cât si din punct de vedere al pietei de echilibrare", se arata în studiu. O alta varianta prezentata de PB Power are doua scenarii. Primul prevede gruparea producatorilor în sapte entitati, iar cel de-al doilea în patru companii. Potrivit studiului, în scenariul cu sapte companii, complexul Craiova va alcatui împreuna cu termocentralele Bucuresti Sud, Mures si Galati o entitate, care va produce 7,93 TWh, costul unitar actualizat fiind de 61,78 euro/MWh, iar necesarul de investitii, pentru perioada 2007-2012, se ridica la 500 milioane euro. A doua companie va fi formata din Nuclearelectrica si RAAN, necesarul de investitii fiind de 650 milioane euro, la o productie anuala de 10,18 TWh, costul unitar actualizat ajungând la 36,66 euro/MWh. O alta companie va fi alcatuita prin comasarea termocentralelor Deva, Paroseni, Braila, Bucuresti Vest, Grozavesti, Progresu, Titan si Palas, care va produce 8,75 TWh, la un pret de 66,88 euro/MWh, suma necesara investitiilor fiind de circa 710 milioane euro. Termocentrala Borzesti cu hidrocentralele Portile de Fier si sucursalele hidro Sebes, Buzau, Târgu Jiu, Caransebes si Hateg ar putea forma o companie care va avea nevoie de investitii în valoare de 580 milioane euro, având o cantitate anuala de 9,51 TWh, costul unitar actualizat fiind de 25,26 euro/MWh. De asemenea, entitatea din a carei componenta ar putea face parte termocentrala Doicesti, sucursalele hidro Vâlcea, Arges, Cluj, Bistrita, Sibiu si Slatina va produce anual 9,55 TWh, la un pret de 33,42 euro/MWh. Celelalte doua companii vor fi alcatuite din complexul energetic Rovinari, respectiv Turceni ca entitati separate. Compania formata din complexul Rovinari necesita investitii de 495 milioane euro, în urmatorii cinci ani si ar putea produce anual o cantitate de 4,2 TWh la un pret de 40,94 euro/MWh, iar la entitatea alcatuita din complexul Turceni costul unitar actualizat va fi de 50,31 euro/MWh, investitiile pentru perioada 2007-2012 cifrându-se la 290 milioane euro, cantitatea de electricitate produsa anual fiind de 6,61 TWh. Al doilea scenariu, cu patru societati, prevede comasarea societatilor Nuclearelectrica, Termoelectrica si Hidroelectrica într-o singura entitate, celelalte trei companii fiind alcatuite fiecare din complexurile energetice Turceni, Craiova si Rovinari. În aceasta varianta, compania alcatuita prin comasarea producatorilor nuclear, hidro si termo necesita investitii de circa 2,25 miliarde euro, pentru perioada amintita, având o productie anuala de 40,88 TWh, costul unitar actualizat ajungând la 43,25 euro/MWh. Pentru entitatea formata de complexul Craiova, studiu arata ca necesarul de investitii se ridica la 480 milioane euro, productia anuala ar putea fi de 5,05 TWh/anual, iar pretul de 48,24 euro/MWh. Consultantul mai propune o varianta, în care producatorii de energie sunt comsati în cinci, sase si, respectiv, noua entitati. Primul scenariu al acestei variante prevede gruparea producatorilor într-o companie strategica formata din hidrocentrala Portile de Fier, Nuclearelectrica, RAAN, si termocentralele Borzesti si Doicesti, si alte patru entitati. "Complexele energetice Craiova, Turceni si Rovinari au fost considerate companii individuale, astfel încât sa fie continuat procesul de privatizare", se arata în studiu. Ultima entitate ar putea fi alcatuita din sucursalele hidro si Termoelectrica, mai putin filialele care fac parte din compania strategica al acestui scenariu. Potrivit studiului, costul unitar actualizat al companiei strategice va fi de 28,31 euro/MWh, la o productie anuala de 17,76 TWh, iar necesarul de investitii pentru perioada 2007-2012 de circa 700 milioane euro. Compania formata din sucursale hidro si Termoelectrica va produce 23,12 TWh/an, la un pret de 54,6 euro/MWh, investitiile necesare ajungând la circa 1,6 miliarde euro, în urmatorii cinci ani. Al doilea scenariu prevede comasarea producatorilor în patru companii individuale, alcatuite din cele trei complexuri energetice si Nuclearelectrica, si doua entitati cu portofliul mixt. Una dintre companiile mixtear putea fi alcatuita din hidrocentrala Portile de Fier, RAAN si termocentralele Borzesti si Doicesti, si va produce anual o cantitate de 8,74 TWh, la un pret de 23,2 euro/MWh, investiile necesare ridicându-se la 390 milioane euro. A doua companie mixta ar putea avea în componenta Hidroelectrica cu exceptia Portile de Fier si Termoelectrica, mai putin filialele care fac parte din compania strategica. Ultimul scenariu al acestei optiuni prezinta gruparea producatorilor de energie în noua companii. "Parcul de centrale hidroelectrice împreuna cu termocentralele Doicesti, Paroseni, Borzesti si Braila formeaza o companie, care necesita investitii de aproximativ 1,15 miliarde euro în perioada 2007-2012, având o productie anuala de 20,88 TWh, costul unitar actualizat fiind de 33,22 euro/MWh", se arata în sursa citata. Celelalte opt companii sunt formate din cele trei complexuri energetice, Nuclearelectrica, termocentralele Deva, Galati, RAAN si ELCEN Bucuresti. Ultima varianta analizata de consultant prevede înfiintarea unor structuri regionale mixte, fie prin fuzionarea mai multor producatori din diferite tari de regiune, fie prin schimbul de actiuni între aceste companii. "Conform raportului final asupra situatiei sectorului energetic nu exista, deocamdata, o piata comuna a pietei de energie la nivelul Uniunii Europene, si nici macar piete regionale", se mai spune în studiu, astfel ca nu sunt propuse scenarii de analiza. Contractul de consultanta cu Parsons Brinkerhoff Power (Marea Britanie) si ISPE a fost încheiat la finele anului trecut si va fi structurat în doua parti. Prima parte, care va dura pâna în martie, va include propunerile PB Power privind restructurarea sectorului de productie a energiei, prin desemnarea producatorilor de perspectiva dupa 2007, iar a doua va contine studiul privind dezvoltarea cu costuri minime a sistemului energetic. Partea a doua a contractului va avea o durata de sase luni si va fi finalizata la mijlocul anului. Aceasta etapa va contine proiecte de privatizare care sa corespunda directiilor indicate de studiu. Înainte de organizarea licitatiei, în urma careia a fost ales consultantul PB Power, Institutul de Studii si Proiectari Energetice a elaborat câteva scenarii de restructurare a sistemului de productie a energiei electrice din România, care prevad combinarea unitatilor mai putin profitabile, de tipul termocentralelor, cu cele viabile, de genul hidrocentralelor, precum si stergerea datoriilor companiei Termoelectrica, însa aceste variante nu au fost agreate de Comisia Europeana. Totodata, MEC a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta privind stergerea unor datorii ale companiei Termoelectrica, în valoare de 890 milioane euro, si fuziunea unor sucursalele a producatorului termo cu Hidroelectrica. Proiectul de OUG se afla în dezbatere publica pâna la 16 martie. Sindicatul Hidroelectrica a solicitat anularea acestui proiect de fuziune a celor doua companii, pâna dupa elaborarea strategiei si politicii energetice. (MEDIAFAX)

    Inapoi la index
    Opcom Anunţuri
    10/07/2024
    16/07/2024
    09/07/2024
    08/07/2024
    01/07/2024
    27/06/2024
    17/06/2024
    14/06/2024