Home

  •   
         

  • Investitii de 30 miliarde de euro �n sectorul energetic p�na �n 2020, spune Vosganian
    2010-04-06
    Volumul total al investitiilor în sectorul energetic din România va fi de 30 de miliarde de euro pâna în 2020, din care statul si companiile de stat vor aloca circa 30%, a declarat, joi (31 mai), ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, la un seminar pe teme energetice. "Suma va fi mult peste 30 de miliarde de euro, pentru ca nu am luat în considerare proiectul hidrocentralei Tarnita, investitiile pe cogenerare si reabilitarea termica", a spus Vosganian. Întrebat daca considera viabila propunerea presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu, ca România sa scoata la licitatie toate licentele de exploatare a zacamintelor de gaze si transformarea României într-un depozit de gaze capabil sa aprovizioneze statele europene, Vosganian a aratat ca exista potential în acest sens. "În aceasta privinta exista mai multe puncte de vedere, iar potentialul de înmagazinare a gazelor în România este foarte mare", a afirmat ministrul. În ceea ce priveste sectorul gazelor, investitiile alocate sunt de 270 milioane euro pentru cercetare si prospectiuni si 500 de milioane de euro pentru cresterea capacitatilor de înmagazinare. Din aceste estimari sunt excluse fondurile dintr-un eventual parteneriat cu firma rusa Gazprom pentru depozitul de gaze naturale de la Margineni precum si aportul României la proiectul gazoductului Nabucco. Acesta din urma se ridica la câteva miliarde de euro. De asemenea, investitiile în reabilitarea sistemelor de transport de gaze sunt prevazute la 300 de milioane de euro, iar cele în retelele de gaze la 25 de milioane de euro pe an pâna în 2015. În domeniul petrolului, investitiile programate de Petrom pâna în 2010 sunt de trei miliarde de euro. Vosganian a estimat ca investitiile tuturor celorlalte firme de pe piata ar putea fi de 2,5 ori mai mari, respectiv 7,5 miliarde de euro. Complexurile energetice au nevoie, pâna în 2010, de investitii de circa doua miliarde de euro pentru protectia mediului si modernizare, respectiv 570 de milioane de euro la Craiova Isalnita, 705 de milioane de euro la Rovinari si 760 de milioane de euro la Turceni. Ministrul a adaugat ca, pâna în 2010, nu exista riscul închiderii unor termocentrale. "Mai este timp pentru realizarea investitiilor de mediu la termocentrale, iar pâna în 2010 nu se închide niciuna. Dar, totusi, pe masura ce ne apropiem de acest termen, trebuie sa realizam aceste investitii", a mai spus Vosganian. El a fost întrebat daca si-au mai exprimat interesul noi institutii financiar-bancare pentru acordarea de credite pentru finantarea investitiilor de mediu la complexurile energetice si a aratat ca astfel de operatiuni au fost oprite pâna la definitivarea strategiei energetice. "Am facut un armistitiu în perioada strategiei energetice în privinta complexurilor energetice", a spus Vosganian. Ministrul Economiei si Finantelor a mai amintit de investitiile de 2,4 miliarde de euro pentru reactoarele 3 si 4 de la centrala nucleara Cernavoda, de sumele de 1,8 miliarde de euro prevazute de stat pentru sursele de energie regenerabila, de programul de electrificare a satelor, precum si de suma de circa 800 de milioane de euro alcoaata de Enel pentru dobândirea pachetului majoritar de actiuni la Electrica Muntenia Sud, din care 400 de milioane de euro vor reveni statului, iar diferenta va fi investita în companie. (MEDIAFAX)

    Inapoi la index
    Opcom Anunţuri
    27/06/2024
    18/06/2024
    17/06/2024
    14/06/2024
    12/06/2024
    06/06/2024
    03/06/2024
    31/05/2024