Transelectrica si MAVIR (compania similara din Ungaria) au inaugurat vineri noua Linie Electrica de Interconexiune de 400 kV Arad-Nadab-Bekescsaba, investitie ce se ridica, potrivit directorului general al Transelectrica, Stelian Gal, la circa 25,7 milioane euro. Aceasta linie de interconexiune are o lungime totala de 94 km, dintre care 56 km pe teritoriul României si 38 de km pe teritoriul Ungariei. Linia electrica aeriana LEA 400 kV Arad-Nadab are 34 de km, iar LEA 400 kV Nadab (România) - Bekescsaba (Ungaria) are 60 de km. De asemenea, prin punctul de interconexiune de la Nadab trece si linia electrica aeriana Arad-Oradea. LEA 400 kV Oradea-Nadab are 72 km. Aceasta este cea de-a doua linie de imterconexiune România - Ungaria, pe lânga linia existenta de 400 kV Arad-Sandorfalva. Noua linie de interconexiune este prima construita dupa aproxinativ 20 de ani si va promova extinderea relatiilor comerciale dintre România si Ungaria. Proiectul securizeaza alimentarea unei zone de consum de aproximativ 1.000 MW în nord-vestul sistemului electroenergetic (SEN) din România si creste stabilitatea tensiunilor în aceasta zona, contribuind la reducerea pierderilor de putere si energie. Dintre componentele acestui proiect de investitie, fac parte: statia electrica de interconexiune de 400 kV Nadab (pusa în functiune la 12 decembrie 2008), linia electrica aeriana de interconexiune de 400 kV Arad-Nadab (pusa vineri în functiune), linia electrica aeriana de interconexiune de 400 kV Nadab-Bekescsaba (totodata pusa vineri în functiune), linia electrica aeriana de interconexiune de 400 kV Oradea-Nadab (ce va fi pusa în functiune în 2009) si bobina de reactanta de 100 MVAr, 400 kV montata în statia de 400 kV Oradea Sud. "Constructia noii linii de interconexiune de 400 kV Arad-Nadab-Bekescsaba prezinta multiple avantaje, în contextul dezvoltarii pietei regionale de electricitate, al interconectarii Sistemului Electroenergetic National cu sistemele electroenergetice vest-europene UCTE si al recunoasterii de catre UCTE a existentei unor limitari a capacitatilor de transfer de putere între sistemele membre", potrivit reprezentantilor Transelectrica. Compania Transelectrica este transportatorul national de electricitate. Transelectrica gestioneaza, opereaza, asigura mentenenta si modernizeaza reteaua electrica de transport, formata din 77 statii electrice de transformare, cu o capacitate de 35.506 MVA si 8.950 km de linii electrice aeriene de 110 kV, 220 kV,400 kV si 750 kV, aflate in gestiunea a 8 sucursale de transport. Transelectrica raspunde de asigurarea securitatii, continuitatii si calitatii în alimentarea cu energie electrica a Sistemului Energetic National (SEN), furnizând infrastructura pietei de energie electrica din România. Transelectrica asigura serviciul de transport transfrontalier al energiei electrice si coordoneaza functionarea interconectata a SEN în reteaua europeana a UCTE. [Alina Oprea, NewsIn] |